Situaţie disperată în familia Giuchici. Cinci din şapte membri, inclusiv cei doi...

Situaţie disperată în familia Giuchici. Cinci din şapte membri, inclusiv cei doi foşti fotbalişti au fost depistaţi pozitiv cu COVID-19 UPDATE

0
DISTRIBUIȚI

Atât Miroslav Giuchici, cât şi fiul său, au fost depistaţi pozitiv cu coronavirus. Miroslav jr. era internat de la începutul săptămânii la Spitalul „Victor Babeş” Timişoara, alături de soţia sa, care e angajată a Primăriei Sacoşu Turcesc, localitate aflată în carantină. Astăzi au fost confirmaţi cu COVID-19 şi alţi trei membri ai familiei, care urmau să fie transportaţi la aceeaşi unitate medicală.

Informaţia conform căreia familia Giuchici a fost afectată de coronavirus a apărut prima dată pe portalul prosport.ro. Miroslav Giuchici jr. (40 ani), fost fotbalist la UMT şi Steaua printre altele, a confirmat pentru Pressalert că de puţină vreme tatăl său (Mima Giuchici, 65 ani) precum şi cei doi copii ai săi, care locuiau cu toţii în acelaşi stabiliment, au fost depistaţi la rândul lor pozitiv cu noul coronavirus. „Ideea e că trebuie să-i ia şi pe taică-meu şi pe copii. Bunica, are 90 de ani, a ieşit negativ şi mama (tot negativ) externată din spital cu AVC, îţi dai seama, nu au cu cine să o lase pe maică-mea. Îţi dai seama în ce situaţie sunt?”, ne-a declarat Miro Giuchici, aflat deja în spital.

Miroslav Giuchici jr.


Foto: Ripensia

„Sunt de luni, suntem patru în cameră. Eu doar aşa, mi-am pierdut gustul şi mirosul, în rest nu am nimic, copiii mei nu au niciun simptom, doar că am făcut o chestie preventiv să vedem ce avem de făcut. E nu ştiu ce protocol, când sunt paturi, când nu sunt îi tratează acasă. Acum vor să-i aducă aici la Victor Babeş… Soţia e ok, avea un pic respiraţia mai îngreunată”, a adăugat Giuchici jr.

„E un tratament care ni se dă cinci zile, apoi un test şi în funcţie de test poţi să pleci sau nu”, a specificat Miroslav Matea Giuchici. Fostul atacant timişorean e în prezent antrenor la Academia Ripensiei.

Miro Giuchici era mai îngrijorat acum de situaţia celor două femei ale familii care nu au fost depistate pozitiv, dar care nu se pot descurca singure din alte cauze. Bunica are 90 de ani iar mama este bolnavă la pat.

„Nu ştiu care e soluţia, asta nu e soluţie să-i iei şi să-i aduci… trebuie găsită soluţie cu mama care e la pat, are AVC, ce faci cu ea? Tata avea grijă de ea, restul care puteau să vină acasă au intrat în izolare”, a mai spus Miroslav Giuchici jr.

UPDATE Miroslav Giuchici senior şi cei doi nepoţi ai săi nu au fost transportaţi la spital conform fostului fotbalist. Acesta a spus într-un interviu pentru gsp.ro că a insistat să rămână pe propria răspundere pentru a avea grijă de soţie şi mamă. „Au vrut să mă ducă la spital, dar n-am cum să plec. Nevastă-mea, Mariana, a făcut accident vascular luna trecută. Nu mișcă deloc mâna stângă și piciorul stâng. E la pat. Are nevoie de mine, nu pot s-o las singură acasă, pe ea, pe copii și pe mama, care are aproape 90 de ani (…) N-aveau cum să nu accepte. În spitale trebuie să meargă oamenii cu simptome, cu manifestări grave”, a declarat „Mima” Giuchici pentru sursa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.