Scena muzicală timișoreană are parte de o frumoasă surpriză realizată de veteranul Toni Kuhn, care acum câteva zile, la aniversarea lui Katalinici Gheorghe „Giuka“ – un alt „old school“ al rock-ului local – i-a urat un mai puțin obilnuit „La mulți ani!”, cu un text inedit, care surprinde cu o acuratețe deosebită imaginea muzicală a Timișoarei din vremuri vechi.
„În 1967 – eram în clasa a XI-a la SM2 (azi Liceul Lenau) – și cântam la Clubul CFR în formația condusă de Ditti Hepp (sax), cu Spitzi Reininger la pian, Horia Micălăceanu (profesor de istorie în satul meu vecin, Gelu) la baterie, Hans Fritz la bas (mai târziu Gogu … la chitară bas) şi George Adam solist vocal. La sfârșitul anului școlar am cerut o pauză de o lună, ca să mă pregătesc pentru matura (așa se numea bacalaureatul) şi admiterea la facultate. Când m-am întors – victorios, reușisem pe locul II – îmi luase locul Dorel Ioanovici (Fuşer). «Dorel deja improvizează!» mi-a spus Ditti. Fapt e că eram preocupat de armonie și cântam doar melodiile pieselor. Domnul Hepp – tatăl – mi a găsit de lucru la pepiniera CFR pentru a putea sta în oraş. Umblam pe la toate cluburile muncitoreşti din Timișoara ca să găsesc un loc de cântat. Așa am nimerit la Clubul Tehnolemn. La cluburi se cânta seara, de trei ori pe săptămână: sâmbăta, duminică și joia (Joia Tineretului). Pe scenă erau doi: un baterist și un chitarist, care mânuia chitara cum nu mai auzisem până atunci. Improviza!, adică cânta liber ce-i trecea prin cap. Producea efecte trăgând de corzi, umbla cu o dexteritate amețitoare peste tot griful, aveam impresia că chitara vorbea, grohăia, țipa (nu știam de pedala wah și de distors), iar publicul dansator era în extaz.
«Cântă ca Hendrix!», se comenta admirativ. După care și-a strâns sculele și pe scenă a urcat formația propriu-zisă a clubului, condusă de profesorul Jakob Ochsenfeld: un septet (pian, trei saxofoane, o trompetă, chitară bas, baterie). Am aflat că chitaristul nu face parte din formație, vine uneori să facă un «show» pentru tineri. Cine altul decât Giuka (n.n. – Katalinici Gheorghe). Recunosc că nu auzisem de Jimi Hendrix. Așa am ajuns să cânt vreo doi ani cu acești șvabi cuminți, toți cititori de note și lucrători la fabrica GUBAN, secția saxofoane. Ochsi scria aranjamente superbe (de muzică ușoară), dar am participat și la un festival în București, luând locul doi cu nişte piese de jazz aranjate de Dave Baker! Aveau să mai treacă ani până să-mi fac rost de pedale și efecte. Dar ziua de vară în care l-am întâlnit pe Giuca mi-a schimbat optica despre ghitară. La mulți și rodnici ani în continuare, domnule profesor!“, s-a destăinuit Toni Kuhn la aniversarea lui Giuka, care în data de 4 ianuarie a împlinit 73 de ani.
„Giuka” și-a lăsat amprenta ca și profesor de chitară în rândul multor generații, find printre altele și dirijor al grupului Folk24 la Școala Generală nr.24 din Timișoara, căreia i-a compus dealtfel și un imn oficial. Născut într-o famile cu puține resurse materiale din Recaș, Giuka s-a îndrăgostit de microbul muzicii în perioada liceului, după ce i-a văzut pe membrii formației Sincron cântând piese ale renumitului grup britanic The Shadows.
Toni Kühn este unul din veteranii jazz-ului românesc, care în vara anului trecut a împlinit 71 de ani. Decanul de vârstă al formației Bega Blues Band, Toni Kühn a fost caracterizat de muzicologul Florian Lungu ca „un nume de referinţă al jazz-ului bănăţean, nu doar ca interpret, ci şi ca un gânditor muzical, dar în acelaşi timp un om de o mare nobleţe sufletească, oricând gata să ajute cu un gând bun şi un sfat înţelept“.
