Nicu Alifantis susține concerte la Arad și Timișoara în cadrul Conferințelor Dilema...

Nicu Alifantis susține concerte la Arad și Timișoara în cadrul Conferințelor Dilema și a campaniei Artiștii pentru artiști

0
DISTRIBUIȚI

Îndrăgitul cântăreț și compozitor de muzică folk si muzică de teatru Nicu Alifantis va susține două concerte în zona de vest a țării, incluse în evenimentele numite Conferințele Dilema și campania Artiștii pentru Artiști.

Primul concert al artistului va avea loc sâptămâna viitoare la Arad, acesta fiind inclus în cadrul Conferințelor Dilema. Care au ca temă în 2024 „Muzica și versurile”,.Conferințele vor debuta joi,18 aprilie, la ora 19 în Sala Regele Ferdinand a Primăriei Arad, cu ”expunerile” lui Marius Chivu și Radu Vancu despre „Sunetul poeziei”.


Vineri, 19 aprilie, tot de la ora 19 , Sala Filarmonicii de Stat Arad va găzdui concertul Alifantis & Mirică / Gemini, urmat de un dialog între Nicu Alifantis și Sever Voinescu. Sâmbătă. 20 aprilie, tot la Sala Filarmonicii de Stat Arad, vor conferenția de la ora 19 Mircea Mihăieș despre „«Stilul târziu» al lui Leonard Cohen”, iar de la ora 20:30 Mircea Cărtărescu: „Poezie și destin”.

Concertul de la Timișoara a lui Nicu Alifantis va avea loc în cadrul campaniei naționale „Artistii pentru artisti”, initiate de UNITER, impreună cu instituâiile de teatru din România, un proiect caritabil dedicat artistilor care, din diferite motive, nu mai pot munci. Anul acesta, ambasadorul campaniei este Nicu Alifantis, care va susține un turneu național dedicate acestei cause. Spectacolul de la Timișoara cu Nicu Alifantis & Fragile Band va avea loc în data de 25 iunie de la ora 19 în sala mare a Teatrului Național „Mihai Eminescu” , iar mai multe amănunte despre acesta se găsesc aici. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.