TIMIȘOARA UITATĂ Plautius Andronescu, inginerul român născut în Elveția care a făcut...

TIMIȘOARA UITATĂ Plautius Andronescu, inginerul român născut în Elveția care a făcut istorie la Universitatea Politehnică din Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

1-plautius-andronescuUna din personalitățile legendare ale Politehnicii timișorene, inginerul și profesorul Plautius Andronescu, s-a născut în 10 decembrie 1893 la Zürich, unde tatăl său își făcea studiile de inginerie.

Cinci ani mai târziu, părinții s-au întors în orașul lor natal, Bârlad, iar copilul și-a făcut studiile preuniversitare în țară, absolvind liceul „Matei Basarab” din București. Moartea prematură a tatălui, pe când era elev de liceu, l-a obligat să dea meditații la matematică și să-și ia o slujbă de supraveghetor la un internat, pentru a se putea întreține.

În anul 1914, urmând exemplul tatălui său, a plecat în Elveția, unde a urmat cursurile prestigioasei Școli Politehnice Federale din Zürich, beneficiind de o bursă de studii și de statutul de neutralitate al Elveției în anii primului război mondial. A fost un student eminent, remarcat de profesorii săi, unii savanți de renume, care au avut o contribuție majoră la formarea sa profesională.

Debutul profesional

Imediat după absolvirea studiilor universitare, a fost angajat la fabrica de mașini electrice “Oerlikon”, iar un an mai târziu a fost invitat de profesorul Karl Kuhlmann, o somitate în domeniul electrotehnicii teoretice, să devină asistent al catedrei de electrotehnică. A învățat în acei ani că rezultatele cercetărilor de natură teoretică trebuie întotdeauna verificate prin experimente și avea să respecte acest principiu întreaga viață.

În 1922 și-a susținut teza de doctorat cu o lucrare despre mașinile asincrone cu rotor în colivie iar după doi ani a primit titlul de doctor docent pentru cercetările sale legate de mașinile electrice. În paralel cu activitatea didactică, Plautius Andronescu, un inginer de excepție, a fost consilierul mai multor întreprinderi elvețiene și a devenit membru al Asociației Internaționale a Inginerilor Consilieri cu sediul la Bruxelles.

Profesor la Școala Politehnică Timișoara

Plautius Andronescu, care se specializase în electromagnetică și electrotehnică, s-a remarcat prin studiile originale legate de rezolvarea problemelor la joncțiunile de cale ferată, care au fost publicate în reviste de mare circulație, iar numele său devenise cunoscut și în România.

4-operaÎn 1925, pe când tânărul Andronescu se afla într-o vizită în țară, cunoscutul inginer și profesor Dimitrie Leonida i-a propus să predea cursul de bazele electrotehnicii, vacant în momentul respectiv, iar oferta a fost acceptată de îndată. În 10 octombrie 1925, la doar 32 de ani, tânărul licențiat la una din cele mai bune școli europene a fost numit profesor de electricitate și electrotehnică la Școala Politehnică, fiind considerat apoi creatorul școlii românești de electrotehnică teoretică de la Timișoara. Chiar din primul an, în premieră pe țară, profesorul Plautius Andronescu a început predarea unui curs modern de elctrotehnică iar trei ani mai târziu, a unui curs de electrostatică, pe baza cercetărilor de laborator.

A condus această catedră timp de patru decenii, contribuind în mod constant la dezvoltarea ei, a predat diferite discipline electrotehnice pentru care a scris cursuri al căror conținut a fost îmbogățit în fiecare an cu foarte multe elemente de originalitate. Tot el a înființat laboratorul de hidraulică și mașini hidraulice, unde s-au făcut primele experimente la toate tipurile de pompe, laboratorul de mașini electrice, primul din România, și a construit primul laborator de tensiuni înalte din țară, dotat cu aparatură modernă, multe din experimentele realizate aici fiind premiere în tehnica românească.


Între anii 1941 și 1944, profesorul Andronescu a fost rectorul instituției de învățământ superior la care își desfășura activitatea de profesor.

Practician în domeniul aparaturii electronice3-opera

Plautius Andronescu a fost unul dintre primii specialiști români în domeniul aparaturii electrotehnice și a adus o contribuție remarcabilă la perfecționarea motoarelor electrice asincrone, ce pun în mișcare instalații și mijloace de transport utilizate pe scară largă, precum ascensoare, scări rulante sau tramvaie.

A condus mai multe întreprinderi cu profil tehnic și instituții din țară, printre care fabrica “Energia” din Cluj – prima fabrică de mașini electrice din România, Poșta Telegraf din București, a fost membru în comisia de electrificare a Căilor Ferate Române, a recepționat mașinile electrice pentru Societatea de gaz și electricitate.

Cercetător și autor de lucrări științifice

A participat la toate congresele de specialitate importante, a publicat zeci de lucrări, atât în țară cât și în străinătate și a studiat noile materiale electrotehnice și semiconductoare. El este autorul unor lucrări de matematică pură, precum cele de calcul vectorial. A cercetat, elaborat și tipărit primele volume din literatura științifică românească dedicate calculului vectorial și celui operațional dar s-a preocupat, deopotrivă, de fenomene mecanice, cum ar fi fenomenul deformației materiei în limitele elasticității.

2-operaDupă 1950 a fost preocupat de calcule de aproximație în circuite feromagnetice și analiza Fourier și de studiul circuitelor electrice cu ajutorul calculului operațional. În ultimii ani ai vieții a acordat atenție unor probleme de larg interes pe plan mondial, mai ales celor legate de generatorul Hali și unor probleme conexe din domeniul materialelor semiconductoare. Printre cele mai importante lucrări ale sale se numără “Aplicarea calculului operațional în studiul circuitelor electrice”, „Bazele electrotehnicii”, „Încadrarea matematică a fenomenelor elctromagnetice”.

Plautius Andronescu, în dizgrația regimului comunist

Regimul comunist i-a imputat faptul de a fi fost președintele asociației locale de prietenie româno-germană în timpul războiului și l-a acuzat că ar fi fost legionar. A fost internat în lagărul de la Caracal după ce fusese reținut în două rânduri la chestura poliției din Timișoara, dar corpul profesoral i-a luat apărarea în fața acestor abuzuri. În același an, Plautius Andronescu a revenit la catedră dar a fost marginalizat, fără a se mai bucura de considerația din anii interbelici.

Abia spre sfârșitul vieții a fost declarat profesor emerit. A fost membru titular al Academiei de Științe Tehnice din România și membru corespondent al Federației Internaționale a Inginerilor. Bolnav în ultimii ani de viață, Plautius Andronescu s-a stins din viață în 4 noiembrie 1975, la Timișoara, lăsând în urma sa o remarcabilă școală de electrotehnică teoretică și aplicată. Unul din amfiteatrele facultății de electrotehnică îi poartă astăzi numele.

Surse foto: wikipedia.org, okazii.ro, anticariat.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.