Noroc cu brand-ul de oraș construit în zeci de ani de locuitori ”aborigeni”, izvorât din misticismul cartierelor de unde plecau băieții la meci sau la concert, de pe malurile Begheiului, din furnalele vechilor fabrici. Noroc cu istoria și cu nemărginita frumusețe a Timișoarei, că altfel nu aș ști ce să spun, astăzi, despre casa asta a noastră. Nu ma refer la fața pe care o arătăm turiștilor și oaspeților, în general, ci la ”șpais”, acolo de unde se reglează funcționalitatea orașului. Iar cineva se pare că tot încurcă butoanele sau pur și simplu a părăsit postul.
Primul exemplu: toată vara, Timișoara a fost asediată de insecte târâtoare și zburătoare. Țânțari, căpușe, păianjeni, muște, nu ne năpădeau doar prin parcuri, ci ne-am trezit cu ele prin case și birouri. Ca să nu mai amintim de șobolanii care au făcut burtă de la viața bună de pe lângă tomberoanele timișorenilor. Sigur, situația durează de câțiva ani, au fost și procese între primărie și firmele care s-au simțit nedreptățite la licitații.
Până să se rezolve în vreun fel, orașul a rămas neprotejat.
O altă situație: penele de curent, care au culminat recent cu ”beznificarea” totală a Timișoarei – întunericul se lasă pe la ora 18.00, iar iluminatul, în multe zone din oraș, nu a pornit zile la rând. De menționat că sarcina întreținerii acestuia îi revine Societății de Transport Public Timișoara (STPT). Cea folosită drept minge politică în războaie mari și mici ale politicienilor locali.
Sigur că probleme sunt în toate orașele, mai ales în țara noastră: banul public românesc este cea mai vulnerabilă monedă de pe planetă. Dar argumentele ”și alții fac la fel” sau ”la ei e și mai rău” mi s-au părut mereu scuze pentru incompetență. Deci fără să aruncăm ochii peste gard(uri), vedem că în curtea noastră totul scârțâie, se ard becurile, se cojește tencuiala. Se fac proiectele care dau bine în poze și se văd de la depărtare, însă este ignorat mecanismul fin care face ca Timișoara să meargă ceas, detaliile care desăvârșesc imaginea acestui ținut neobișnuit care mai are mult până se va face cu adevărat bine.
