Urlătorii de serviciu

Urlătorii de serviciu

1
DISTRIBUIȚI

Se întâmplă tot mai des. Ajungi într-un loc în care se petrece un eveniment cultural, iar printre participanți se regăsesc cetățeni de ambele sexe care urlă, zbiară sau își povestesc aventurile din cluburi. Nu lipsesc nici oamenii care țin morțiș să imortalizeze totul pe Facebook. Transmit live, fac poze, încearcă să fie ei în centrul atenției. Desigur, oamenii aceștia au existat, sub o formă sau alta, din toate timpurile. Doar că, mai demult, specia asta era o minoritate bine definită. Astăzi neciopliții cu pricina au invadat toate locurile. Nevoia de a epata cu orice preţ şi de a le demonstra celorlalţi „superioritatea“ de „cine mi-s eu“ se regăsesc atât la Filarmonică, cât și în căminul cultural al comunei, iar educația celor care se dedau la asemena acțiuni este și ea cât se poate de diversă. Nu mai e vorba de o anumită pătură socială, exemplele se găsesc cu duiumul peste tot.

Ca artist, atunci când ai parte de o asemenea „tratație“ există mai multe „abordări“.


Poți să arunci un subtil „mă scuzaţi că eu cânt în timp ce voi vorbiţi“ de pe scenă, dar… efectul s-ar putea să fie nul. Poți să te retragi de pe scenă invocând faptul că publicul nu e curios de performance-ul tău, dar după aceea s-ar putea să fi etichetat că ești cu nasul pe sus. Cea mai pertinentă rezolvare este să faci abstracție. Carevasăzică, să cânți mai departe, gândindu-te că ești la o nuntă și oamenii au venit de fapt să socializeze. Să reciți mai departe, în ciuda oamenilor care în stânga și în dreapta ta își schimbă cea mai fresh rețetă de zacuscă. Să te prefaci că totul e minunat, doar pentru că e greu să te lupți cu „lumea“.

Ușor – ușor nu te mai miri că unele din evenimentele culturale ale orașului încep încet – încet să devină niște chermeze care nu mai au nicio legătură cu noțiunea de cultură. Ne îndreptăm cu pași repezi spre 2021, anul în care se presupune faptul că în Timișoara va avea loc o explozie de cultură. Poate ar fi frumos ca urlătorii care ne înconjoară să devină și ei mai culturali. Să se transforme măcar în șușoșitori, dacă nu se poate să tacă…

1 COMENTARIU

  1. Dle Zoltan Varga, și dvs sunteți unul dintre cetățenii care țin morțiș să facă poze peste tot. Nu știu ce este așa de deranj antrenor pentru dvs. Important este ca lumea să se simtă bine și să nu deranjeze maestrul de pe scenă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.