Pagina 4879

Câţi cactuşi intră într-un apartament?; ce taxe directe pregăteşte UE?; care e ultima noutate de la YouTube?

0

Jurnalul Naţional scrie  despre un profesor de istorie din Mangalia, director de şcoală şi cercetător ştiinţific la Muzeul de Arheologie cactus cactusCallatis , care a strâns în apartamentul ăn care locuieşte aproximativ 3000 de cactuşi.

Taxa directă pe benzină, cea pe sms sau pe e-mail sunt câteva din variantele discutate în Parlamentul European, conform Gândul, de a asigura o finanţare directă şi de a dispare dependenţa de banii alovaţi de guvernele naţionale.

NY Times a reuşit să aibă un profit nesperat în 2009 datorită diviziei online, scrie Evz, care vorbeşte despre jurnalismul de calitate promovat şi în vremuri de criză şi de concluzia patronului „publicitatea se vinde. Jurnalismul costă”.

 YouTube a introdus un sistem ce va crea automat subtitrări pentru toate clipurile în limba engleză, tehnologia numindu-se „auto-captioning”, anunţă Antena3.ro

Deputatul PD-L Alin Popoviciu, acuzat că şi-a păcălit la bani vecinii de pe stradă

9

Revolta stă să izbucnească pe strada Berlin din Dumbrăviţa, vecinii fiind nemulţumiţi de ţeapa pe care şi-au luat-o. Cel arătat cu alin popovici cu langosidegetul nu este altcineva decât deputatul PD-L de Timiş, Alin Popoviciu. Unul dintre locatari a povestit sub protecţia anonimatului pentru PRESSALERT.ro care este motivul supărării „toate casele de pe stradă au fost construite de aceiaşi firmă. La capătul străzii a rămas o parcelă pe care nu s-a construit. Anul trecut, Alin Popoviciu, care locuieşte pe stradă cu noi, a venit să ne ceară bani ca să construiască pe terenul rămas liber un parc privat. Era destul de ciudat pentru că peste drum este un parc construit de primărie. A fost o înţelegere cu proprietarul terenului ca să nu ne transfere dreptul de proprietate, dar să putem construi. Alin Popoviciu a venit să ceară bani pentru parc şi el i-a strâns. A luat de la 500 de euro în sus. Ne-am trezit că în loc de parc apare, acum, un teren de tenis. Toţi care stau pe strada asta au bani, dar nu e vorba neapărat de sumă, ci de gest”. Întâmplător, familia Popoviciu este mare amatoare de tenis,

La capătul străzii Berlin, la mică distanţă de casa deputatului PD-L, s-a lucrat la foc continuu în ultimele săptămâni. S-a împrejmuit  şi s-a pregătit terenul pentru betonare. Lucrările sunt aproape gata aşa cum se poate observa din fotografie. Vecinii povestesc că lucrările au fost făcute de muncitori care s-au lăudat că „lucrează la o firmă din Fibiş”.  Construcţia este una ilegală susţin reprezentanţii Primăriei teren tenis berlin 2Dumbrăviţa. „Nu există o autorizaţie de construcţie pentru parcela respectivă. Vom merge pe teren ca să vedem ce s-a întâmplat şi vom lua măsurile legale”, a declarat Luminiţa Nistoran , inspector de specialitate la Primăria Dumbrăviţa.  Contactat telefonic, deputatul Alin Popoviciu a confirmat că a discutat cu vecinii şi cu proprietarul terenului, dar a negat că ar fi luat vreun ban. „Terenul nu e al meu. Proprietarul a zis băi, ce vreţi să fac cu el? Nu vreţi să vă fac un parc, dar puneţi voi banii? N-am solicitat la nimeni nici o sumă de bani, ci doar am avut o discuţie cu mai mulţi de pe stradă cu proprietarul. Am vorbit la telefon cu el şi mi-a spus că vrea să construiască un teren nu numai de tenis, ci şi de badminton”, a susţinut deputatul. Întrebat câţi bani a dat personal pentru amenajare, Popoviciu a întors-o , susţinând „staţi că deocamdată, nu s-a întâmplat nimic. Măcar aţi fost până acolo să vedeţi ce este?  El(proprietarul, n.a) o să ne spună la sfârşit ce înseamnă ca şi costuri. Să-mi aduceţi mie vecinul ăla care mi-a dat bani mie. Să vină în faţa mea şi atunci mai dicutăm. Până atunci, nu am ce să discut problema asta că nu am făcut aşa ceva. Discutaţi cu proprietarul terenului”. Contactat, proprietarul parcelei a refuzat să facă orice comentariu.

Bojin nu mai este şeful consilierilor judeţeni PSD UPDATE1 Reacţia mazilitului „probabil este nevoie de cineva cu un mod de gândire mai activ”

1

Titu Bojin nu mai este, de astăzi, liderul grupului de consilieri judeţeni ai PSD. Decizia a fost luată prin vot secret în urma unei a13şedinţe în care s-a discutat strategia social-democraţilor la Consiliul Judeţean Timiş, condus de democrat-liberalul Constantin Ostaficiuc. Surse bine informate au declarat pentru PRESSALERT.ro că în urma votului, noul şef de grup este Emilia Milutinovici, cea care şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte a organizaţiei de femei, nemulţumită de reprezentarea acestora în delegaţia care pleca la Bucureşti.  Deşi PSD este în opoziţie, Titu Bojin, care este şi vicepreşedinte al PSD Timiş, a fost printre puţinii lideri social-democraţi menţinuţi de PD-L în funcţie, însuşi Ostafociuc explicând rămânerea directorului de la Direcţia Apelor Banat prin faptul că „este cod portocaliu de inundaţii şi nu putem lăsa instituţia fără şefi”.

Bojin este unul dintre cei care şi-a anunţat intenţia de a candida la funcţia de preşedinte al PSD Timiş, iar demiterea sa din lider de grup vine la doar o zi după ce, într-o declaraţie acordată în exclusivitate PRESSALERT.ro. senatorul Ilie Sârbu a avertizat că încă este preşedintele organizaţiei şi ar putea recandida dacă-i vor cere organizaţiile, chiar dacă „unii îşi imaginează că-s preşedinţi, făcând deja înţelegeri cu unii şi cu alţii”.

UPDATE1  Titu Bojin a  considerat schimbarea sa din funcţia de lider de grup ca fiind „foarte corectă. Mi-au ajuns şase ani de lider de grup. Probabil este nevoie de cineva cu un mod de gândire mai activ. Schimbarea s-a făcut pentru a fi mai agresivi in relaţia cu puterea. Aşa am tras eu concluzia. Am ajuns la şedinţă mai tarziu că a m fost plecat la Arad. Oricum, Crăciunescu şi Grindeanu au în mână problemele ca-s vice şi pot urmări bugeteşi ce mai e”.  Cât priveşte candidatura la şefia PSD, Bojin a susţinut că „în conditiile în care Ilie Sârbu nu va mai candida pentru această funcţie, voi intra în luptă pentru această funcţie.

Cât va costa noul RCA?; care-s ţintele unui headhunter în criză?; ce ar vinde nemţii ca să salveze Grecia?

0

Valoarea poliţei RCA trebuie să crească susţin reprezentanţii societăţilor de profil prezenţi la Conferinţa Naţională a Asigurărilor deget verdeAuto, valoarea medie anualizat urmând să ajungă la circa 165 de euro, faţă de 135 de euro, cât este acum, anunţă Agerpres.

Cele mai multe solicitări primite de headhunteri, în primele două luni din 2010, vin din domeniile financiar-bancar, bunuri de larg consum şi servicii, căutându-se, conform Money.ro, directori de vânzări, directori financiari sau manageri de producţie cu experienţă.

Terenul şi clădirile în care funcţionează Poliţia, SRI, Crima Organizată şi Arhivele Naţionale din Timişora aparţin unei foste fabrici comuniste cumpărată de Ovidiu Tender, dezvăluie Adevărul.

Grecia ar trebui să ia în considerare să vândă o parte dintre insulele sale, ca o opţiune pentru a reduce datoriile statului elen, declară doi membri ai parlamentului german, citati de Reuters.

Pentru a face rost de bani, un bărbat din Noua Zeelandă a găsit, scriu cei de la Antena3.ro, o metodă inedită – a „capturat” o fantomă, a „îmbuteliat-o” şi a vândut-o pe eBay.

EXCLUSIV Ilie Sârbu, declaraţie bombă de la Bruxelles:”Dacă colegii îmi vor cere să rămân, nu voi trata organizaţia ca pe o amantă. Unii îşi imaginează că-s preşedinţi, făcând deja înţelegeri cu unii şi cu alţii”

2

După ce şi-a anunţat intenţia de a nu mai candida la funcţia de şef al organizaţie Timiş, la scurt timp după ce Victor Ponta intra în ilie sarbu pbătălia pentru şefia PSD, senatorul Ilie Sârbu a făcut, astăzi, o declaraţie bombă tocmai de la Bruxelles. Contactat de PRESSALERT.ro pentru a comenta declaraţiile din ultimele zile ale colegilor săi de partid legate de viitorul preşedinte al social democraţilor timişeni, Sârbu a punctat sec: „Deocamdată sunt preşedintele PSD Timiş. Se agită prea repede unii. Mai avem mult de lucru. Vor fi alegeri la fiecare organizaţie. De săptămâna viitoare, vreau să merg la fiecare comună şi oraş din judeţ pentru a analiza rezultatele de la prezidenţiale. Prima şedinţă va fi la Lugoj. Nu se vor mai organiza alegeri, conform deciziei luate la Comitetul Executiv Naţional unde au fost alegeri între congrese, cum e cazul Timişoarei. După aceea vom ajunge la conferinţa judeţeană unde cei ce doresc pot să-şi depună candidatura. Dacă colegii îmi vor cere să rămân, nu voi trata organizaţia ca pe o amantă. Până la urmă acestei organizaţii îi datorez şi funcţia de preşedinte  la consiliul judeţean şi mandatele de senator şi funcţia de ministru. Ce să spun? Că stau de-o parte, că nu-mi pasă şi o să vin la organizaţie doar când e vorba de un mandat de senator. Care ar fi diferenţa între mine şi trădători? Unii îşi imaginează că-s preşedinţi, făcând deja înţelegeri cu unii şi cu alţii”. De altfel, vicepreşedintele PSD Adam Crăciunescu, care este şi vicepreşedinte la consiliul judeţean, a ieşit de mai multe ori în public, anunţând că activul de partid vrea ca Sârbu să rămână şef  la PSD Timiş.

Ilie Sârbu a susţinut că la prima şedinţă de Birou Executiv Judeţean  va discuta despre relaţiile cu democrat liberalii deoarece „nu există nici o înţelegere între PSD şi PD-L în Timiş. Am primit o serie de sesizări şi vreau să lămurim situaţia fără nici un fel de dubiu”. Candidatura fostului ministru al Agriculturii pentru un nou mandat de preşedinte al PSD Timiş ar da peste cap planurile celor care şi-au anunţat deja   intenţia – Titu Bojin şi Marcel Mihoc.

România, locul potrivit

1

„Nu ne-am născut în locul potrivit” spune un cântec la modă acum. Cum să nu fie locut potrivit? Unde poţi să urli-n public că trebuie romania-norisă tai salariile la stat, în timp ce-ţi îndeşi în buzunare zecile de mii de euro pe post de bonusuri de la acelaşi stat? Unde înjuri pe la toate colţurile că trebuie să dai şpagă şi când mai umflă organele câte-un corupt ieşi în stradă la miting? Ca să răcneşti că puşcăriabilul e nevinovat şi sigur e făcătură. Cum să nu-ţi doreşti un astfel de loc, unde dai o palmă unui copil şi eşti aplaudat/votat că ai sânge? Cum poate să nu fie ţara asta cea mai potrivită pentru un popor care aruncă banii fără număr noaptea la manelişti şi dimineaţa se duce să plângă că a întârziat ajutorul social? Unde să fie mai potrivit decât aici unde ţi se spune pe faţă de apărătorii cică ai legii că dacă furi mai mult, cu atât sunt şansele mai mici să ajungi la beci? Unde mai jecmăneşti cinci zeci de euro din salariul învăţătoarei ca să nu crape ţărişoara, în timp ce vrăjitoarele dau cu flit fiscului, explicând că n-au de ce să plătească impozite pe milioanele luate de la fraieri pentru că-s ” făcute  pe dezlegările făcute de unice care suntem în haru nostru”?

Cu cât vând nemţii gropile din şosele?, care sunt noile criterii pentru salariile bugetarilor?,ce reţea au descoperit vameşii români?

0

Un orăşel din Germania de est care se confruntă cu dificultăţi financiare a găsit, scriu cei de la Hotnews, o soluţie ingenioasă pentru groapaa-şi repara drumurile -doritorii pot cumpăra o gaură pentru 50 de euro, iar autorităţile o vor repara şi vor posta deasupra un mesaj personalizat.

Anul acesta toate instituţiile publice din România sunt obligate să folosească platforma electronică de licitaţii publice pentru 40% din totalul bunurilor achiziţionate, statul dorind astfel, conform Gândul, să economisească 2,5 miliarde de euro.

Reprezentanţii Băncii Mondiale au transmis Ministerului Muncii criteriile care vor sta la baza ierarhizării angajaţilor care lucrează la stat, acestea fiind- conform Money.ro – responsabilitatea de supervizare şi management, capacitatea de luarea deciziilor, nivelul de supervizare a activităţii proprii, complexitatea muncii, contacte, creativitate, nivelul de cunoştinţe/pregătire şi experienţa.

Un control efectuat de vameşii români a dus la capturarea a 200 de lunete şi descoperirea unei reţele de traficanţi de armament, relatează Le Monde, operaţiunea permiţând stoparea pregătirilor de vânzare către Iran a unei importante cantităţi de proiectile antitanc produse în Bulgaria şi foste tari membre ale URSS şi a altor produse chimice.

Un diamant neşlefuit a fost vândut de organizaţia Petra Diamonds pentru 25,8 milioane de euro, acesta fiind preţul cel mai mare plătit vreodată pentru un diamant brut, anunţă Adevărul.

BREAKING NEWS TIR cu 600 litri de motorină în rezervor, răsturnat la intrarea în localitatea Şag

0

TIR rasturnatUn TIR s-a răsturnat, în urmă cu puţin timp, la intrarea în comuna Şag, aflată la 13 kilometri de Timişoara. Maşina înamtriculată în Ilfov se îndrepta spre Stamora Moraviţa. La intrarea în localitate, şoferul a frânat brusc, surprins probabil de limitarea de viteză. Tir-ul a început să „danseze” pe şosea şi s-a răsturnat într-o parte. Pompierii au sosit de urgenţă la faţa locului şi au început să stropească rezervorul camionului pentru a evita izbucnirea unui incendiu. Conform spuselor şoferului, maşina are nu mai puţin de 600 litri de motorină în tanc. Poliţiştii de la postul din localitate au deviat circulaţia şi acum se aşteaptă sosirea unei macarale pentru ridicarea TIR-ului.

EXCLUSIV Sechestru pe bunurile grupării Mann

3

Ancheta DIICOT Timişoara în dosarul în care investighează planul pus aplicare de firmele controlate de Nicolae Mann pentru a sierra nevadaprelua investiţia nemţilor de la Aton Transilvania continuă. Vă reamintim că PRESSALERT.ro a anunţat, în exclusivitate, faptul că procurorii DIICOT Timişoara investighează una dintre cele mai mari acţiuni de fraudare. Cu ajutorul unor bilete la ordin, emise fără nici un suport de administratorul de la Aton care lucra şi pentru una din firmele controlate de controversatul om de afaceri, în valoare de 75 milioane de euro şi printr-o amplă acţiune de “căpuşare” a firmei Aton, firmele lui Mann au încercat să devină peste noapte noii proprietarii. Peste patru milioane de euro au plecat din conturile Aton către firmele controlate de controversatul om de afaceri. Până acum şase dintre apropiaţii lui Mann au fost puşi sub acuzare. De asemenea, surse judiciare au declarat pentru PRESSALERT.ro că au fost instituite secheste asiguratorii pe o serie de bunuri pentru a se putea recupera prejudiciul. În paralel cu ancheta penală, dosarul de executare a firmei Aton Transilvania de către Euromobille urmează să fie rejudecat de Judecătoria Timişoara.

Care e primul banc cu Duster?; cum sunt şoferii români?; de ce vor să-l castreze pe Knut?

1

Gândul publică primul banc cu proaspătul lansat Duster de la Dacia: „Doi nemţi discută într-un showroom: – Ce-i asta … Dacia Duster? duster– Duster…da, se pare că e o maşină … – Românească, nu? – Da … cre’ că e românească – Bună, nu? Gardă înaltă, cauciucuri groase … – Mda … – Măăă, ce ţi-e şi cu românii ăştia … ar face orice numai să nu-şi repare drumurile…”.

Nervoşi, grăbiţi, stresaţi de drumurile proaste, preocupaţi, să fenteze legea, semaforul, partenerii de trafic şi pietonii – acesta este portretul făcut de Evz şoferilor români.

Agenţia europeană de cyber-securitate – ENISA  susţine, conform Realitaea.net, că printre riscurile accesării reţelelor de socializare de pe telefonul mobil se numără furtul de identitate, de informaţii şi riscurile de reputaţie.

Folosirea combustibilului fosil în vehicule este mai bună pentru mediu decât aşa numiţii biocombustibili, potrivit unui studiu al guvernului britanic, citat de The Times.

O organizaţie de apărare a drepturilor animalelor a solicitat, conform Antena3.ro, ca ursul polar Knut, vedeta Grădinii Zoologice din Berlin, să fie castrat, pentru a se evita incestul cu verişoara sa.

 

EXCLUSIV Agentul responsabil de camera de corpuri delicte a Poliţiei de Frontieră Timiş, grave probleme de comportament

2

Investigaţiile declanşate în cazul dispariţiei din camera de corpuri delicte a Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Timiş a tigari contrabanda fara timbru marble p65 de baxuri de ţigări de contrabandă şi a sute de ceasuri şi parfuri scoate la iveală noi amănunte şocante despre ce s-a întâmplat, de-a lungul timpului, în această instituţie. PRESSALERT.ro a dezvăluit, ieri, în exclusivitate faptul că nu este primul incident de acest fel, anul trecut fiind declanşată o anchetă după ce s-a constatat dispariţia a patru baxuri de ţigări confiscate. Atunci, agentul care răspunde de depozit a încercat să arunce pisica în braţele celor care au adus ţigările, susţinând că ar fi primit baxurile goale, sesizarea fiind făcută la câteva luni de la predarea-primirea mărfurilor confiscate. Această variantă nu a fost confirmată de nici o probă, investigaţia rămânând în coadă de peşte. Surse din rândul anchetatorilor, care cercetează modul în care au dispărut cele 65 de baxuri din sediul Poliţiei de Frontieră, susţin că agentul care răspunde de camera de corpuri delicte a refuzat să colaboreze. Femeia este o fire extrem de dificilă, fiind cunoscută printre colegi din cauza numeroaselor conflicte pe care le-a declanşat, dar şi din cauza internărilor pe care le-ar fi avut în secţii specializate în tratarea „nebuniilor”. Rămâne un mister, de ce agentul a rămas, în aceste condiţii, cu o asemenea responsabilitate. Aceasta este cercetată prealabil de Corpul de control al IGPF aflat la Timişoara pentru a investiga scandaloasa situaţie. Conform unor informaţii, joi după amiază, cu o zi înainte de descoperirea „tunului”, din camera de corpuri delicte ar fi fost încarcate într-o camionetă  mai multe bunuri, care au fost predate unei firme.

La ce sumă se întrerupe conexiunea de date în roaming?; cu cât au fost despăgubiţi românii?; ce maşini recomandă UE?

0

Toţi operatorii de telefonie mobilă sunt obligaţi, conform Hotnews, ca de la 1 martie să ofere clienţilor un mecanism de întrerupere Mobile Connection 3a conexiunii de date în roaming în UE când factura ajunge la 50 euro, în cazul în care aceştia nu au optat pentru o limita superioară.

Românii au primit anul trecut despăgubiri de la societăţile de asigurări în valoare de circa 1,4 miliarde euro, suma incluzând atât clasa asigurărilor generale, dar şi cea a poliţelor de viaţă, anunţă Gândul.

Rusia ar putea face economii serioase de bani, potrivit experţilor din domeniul energiei citaţi de Jurnalul Naţional, dacă traseul South Stream va trece prin România în locul Bulgariei, dar adevărata diferenţă se va face la negocierile în privinţa tarifelor de tranzit.

Cea de-a patra ediţie a festivalului B`estfest a fost anulată, scriu cei de la Antena3.ro, organizatorii anunţând că nu au suficiente fonduri pentru a susţine un eveniment de asemenea anvergură.

Industria auto europeană trebuie să se pregătească pentru restructurări dureroase şi să investească în dezvoltarea de maşini ecologice, au avertizat, conform Dailybusiness.ro, miniştrii industriei din Uniunea Europeană.

EXCLUSIV Chestorul Ioan Buda, şeful Poliţiei de Frontieră „Poate fi furt, poate fi înscenare” UPDATE1 65 de bax-uri de ţigări şi sute de ceasuri şi parfumuri, furate

0

Şeful Inspectoratului General al Poliţiei de frontieră, chestorul Ioan Buda, a declarat, în exclusivitate pentru PRESSALERT.ro, că în chestorul buda pancheta legată de spargerea camerei de corpuri delicte a Poliţiei de Frontieră Timiş există şi o variantă surpriză. „Poate fi un furt, poate fi o înscenare. Sunt mai multe variante pe care se merge în acest dosar. Deocamdată facem cercetări”, a explicat chestorul Buda. Acesta a exclus ca furtul ţigărilor de contrabandă şi a alcoolului confiscat din sediul Poliţiei de Frontieră să fie favorizat şi de faptul că IJPF Timiş a avut o conducere interimară în ultimul timp. „Înscenarea” de care vorbea şeful Poliţiei de Frontieră române ar putea fi legată de forţarea grilajului de la depozitul prădat ca să se acopere implicare unor angajaţi ai Poliţiei de Frontieră. Purtătorul de cuvânt al IGPF, Fabian Bădilă a anunţat că „încă de vineri, Corpul de control al IGPF este la Timişoara. Până acum, zece poliţişti de frontieră – şeful formaţiunii de pază şi nouă agenţi- sunt cercetaţi prealabil pentru neglijenţă în serviciu şi nerespectarea metodologiei de lucru. În următoarele ore se aşteaptă noi reacţii legate de incredibila situaţie de la Poliţia de Frontieră.

UPDATE1 În urma inventarului făcut în camera de corpuri delicte a Poliţiei de Frontieră Timiş s-a stabilit că au dispărut 32612 pachete ţigări fără timbru, adică 65 de baxuri, confiscate în ultimele luni, 219 parfumuri şi geluri şi 354 ceasuri. Deocamdată nu s-a spus nimic despre alcoolul care ar fi fost sustras din interirul depozitului aflat în încinta sediului IJPF Timiş. Anchetatorii de la Poliţia timiş continuă investigaţiile.

EXCLUSIV Camera de corpuri delicte a Poliţiei de Frontieră Timiş a mai fost prădată şi anul trecut

0

Camera de corpuri delicte a Poliţiei de Frontieră Timiş a fost prădată de autori necunoscuţi, de aici dispărând mai multe baxuri cu tigari duty freeţigări de contrabandă şi alte bunuri confiscate, a anunţat în premieră Tion.ro. La Timişoara a sosit de urgenţă o echipă specială a Ministerului Administraţiei şi Internelor pentru a ancheta acest caz deosebit de grav. Spargerea nu ar fi fost posibilă fără implicare cel puţin a unui poliţist de frontieră, având în vedere că depozitul prădat este într-o zonă nu tocmai accesibilă, în apropierea celui în care se află armamentul şi muniţia poliţiştilor de frontieră. Spargerea a fost descoperită la sfârşitul săptămânii trecute, dar până astăzi s-a păstrat tăcerea asupra gravului incident.

Surse bine informate care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat în exclusivitate pentru PRESSALERT.ro că nu este pentru prima oară când depozitul de corpuri delicte este prădat. Anul trecut, din aceiaşi locaţie au dispărut patru baxuri de ţigări de contrabandă. S-a încercat să se dea vina pe cei care au adus ţigările, susţinându-se că nu ar fi venit decât cu baxurile goale, însă nu au existat probe care să confirme această variantă. Cazul a fost ţinut secret, iar ancheta declanşată a rămas, până acum, fără nici un rezultat. Comisia de anchetă de la Bucureşti va trebui să lămurească de ce nu s-au luat măsuri suplimentare de întărire a măsurilor de securitate în perimetrul sediul Poliţiei de Frontieră Timiş, în condiţiile în care conducerii IJPF Timiş i-au fost trimise mai multe rapoarte prin care se solicita, printre altele, o mai bună iluminare pe timp de noapte a zonei. Din depozit au fost sustrase câteva zeci de baxuri de ţigări de contrabandă, ceasuri contrafăcute, dar şi câteva sute de litri de alcool. Pe podeaua camerei de corpuri delicte a fost împrăştiat alcool, pentru ca să nu poată lua urma câinii special antrenaţi. Ancheta este în plină desfăşurare.

Două table date jos şi un dosar penal, protestul transportatorilor împotriva taxei de tranzit

0

Anunţat cu surle şi trâmbiţe, protestul transportatorilor împotriva taxei de tranzit instaurată de astăzi de Primăria Timişoara panou75pentru camionele de peste 7,5 tone neînmatriculate în Timiş a durat fix cinci minute. Cât a dat jos Augustin Hagiu, preşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Transport, cele două indicatoare care interziceau accesul pe Calea Lugojului din Timişoara. „Ne-am asumat acest gest. Aceste plăcuţe sunt instalate după intrarea în Timişoara, dovedind intenţia primăriei de a sancţiona. Cine ne-a dat voie să le dăm jos? Suntem plătitori de taxe şi impozite, iar panoul cu interzis 7,5 tone este ilegal. Conform acestuia, nici măcar autocarele cu turişti nu mai au voie să intre în oraş”, a susţinut Hagiu. Nu de aceiaşi părere a fost şeful Poliţiei Rutiere Timiş, Florin Bolbos care l-a anunţat pe Hagiu că va fi cercetat penal „pentru încălcarea articolului 82 din Codul rutier, care prevede amendă penală sau închisoare de la 6 luni şi 2 ani pentru distrugerea sau degradarea de panourilor de semnalizare”. Sub privirile forţelor de ordine, Hagiu a lăsat cele doua table sprijinite de o maşină a Poliţiei. Nici un TIR nu a blocat vreuna din intrările în Timişoara, jandarmii şi poliţiştii fiind pregătiţi să intervină. Transportatorii ar putea avea o întâlnire cu primarul Gheorghe Ciuhandu pe tema taxei de tranzit. Constantin Ostaficiuc, preşedintele CJ Timiş, în calitate de „simplu cetăţean”, a declarat că „se poate rezolva problema dacă se fac trasee de pe care TIR-urile să nu iasă. Acum este discriminatorie taxa de tranzit. Până la urmă trebuie protejată şi Timişoara  şi locuitorii ei”.

Cum pierdem sute de miliarde de euro din invenţiile româneşti?; câţi oameni omoară poluarea?; de ce sunt silicoanele vestă antiglonţ?

0

România pierde sute de miliarde de euro din cauza faptului că nu plateşte actele necesare protejării invenţiilor pe plan om de stiintainternaţional, ideile românilor fiind furate şi puse în practică de alţii, susţine, într-un interviu acordat Agerpres, electronistul Ioan Davidoni, unul dintre cei mai prolifici inventatori de dupa Revoluţie.

Miniştrii Sebastian Vlădescu şi Mihai Şeitan susţin că statul – cel mai prost administrator – poate scoate România din criză, substituindu-se antreprenorilor privaţi, scrie Sfin.ro.

56 de milioane de oameni mor în fiecare an de boli cauzate de poluare,  cele mai răspândite fiind afecţiunile pulmonare, cele faringiene şi esofagiene şi bolile de piele, conform Jurnalului Naţional, care citează Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Catastrofa din Chile a fost urmărit îndeaprope din toate colţurile lumiii prin intermediul internetului, milioane de internauţi curioşi, agenţii guvernamentale, corporaţii, ONG-uri  au fost conectaţi prin Twitter, la Facebook, YouTube şi Google la urmările devastatorului cutremur, anunţă Gândul.

O angajată a unui cabinet stomatologic din Beverly Hills a supravieţuit după ce a fost împuşcată în piept pentru că avea implanturi de silicon, iar acestea au oprit fragmentele de glonţ să atingă organele vitale, informează The Telegraph

De mărţişor, începe confruntarea între transportatori şi Primăria Timişoara pentru taxa de tranzit

1

Introducerea taxei de tranzit, pentru camionele de peste 7,5 tone care traversează Timişoara şi care nu sunt înmatriculate în Timiş, foto semn circde la 1 martie anunţă declanşarea unui război de uzură între transportatori şi reprezentanţii municipalităţii. „Astăzi, am avut o întâlnire cu cei de la prefectura Timiş pe tema taxei. Mâine, ori noi, ori Poliţia Rutieră vom da jos panourile cu interzis accesul camioanelor de peste 7,5 tone. Le considerăm ilegale”, a declarat, astăzi, Augustin Hagiu, preşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Transport. Şeful Poliţiei Rutiere, Florin Bolbos, l-a contrazis pe Hagiu, afirmând că „vom vedea ce se va întâmpla cu acele panouri. Până nu vom avea toate documentele, nu vom face nimic”. Anterior, Bolbos a precizat că rutieriştii nu vor aplica nici o amendă şoferilor de TIR care nu plătesc taxa de tranzit până când instanţa nu va da o soluţie finală în procesul dintre Prefectura Timiş şi Primăria Timişoara.

Un zâmbet de 32.000 lei pentru salvarea lui Daniel Răduţă

0

Sute de timişoreni şi-au dat întâlnire, sâmbătă seara, la hotel Timişoara pentru a-l ajuta pe Daniel Răduţă să iasă câştigător din chilian pbătălia dură cu leucemia. S-a licitat cu zâmbetul pe buze pentru fiecare obiect. Partitura melodiei Zece, prezentată chiar de Florin Chilian, a stârnit cele mai multe pasiuni. Poate şi pentru că a fost scoasă la mezat după un recital Chilian, pe care Daniel l-a ascultat la telefon. Pentru partitură cei de la clubul Fratelli au scos 3.000 lei. Casca de război a lui Mile Cărpenişan a fost adjudecată de Emil Cristescu pentru 2500 lei, care a mai scos încă 1700 lei pentru un tricou al FC Timişoara cu autografele tuturor jucătorilor. Cei de la Monte Banato din Reşiţa au cumpărat un banner care va sta pe Iulius Mall o lună de zile pentru 2300 lei şi au dat 1800 lei pentru un echipament purtat de Cosmin Contra la unul dintre meciurile Naţionalei. Contra a cumpărat, la rândul său, primul disc de vinil al formaţiei Phoenix, din 1968, scos la licitatţie de bloggerul Doru Sîrb, cu 1000 lei. Şi a primit bonus un autograf de la Moni Bordeianu, primul solist al legendarei formaţii. Alexa s-a ales pentru 400 lei cu o rachetă originală emil cristescu casca pfolosită de Boris Becker. O fotografie cu Traian Băsescu ţinânând în mână o mămăligă, imagine surprinsă de Adrian Pîclişan, a fost cumpărată de deputatul PD-L Marius Dugulescu pentru 300 lei. S-au mai licitat bijuterii, tablouri, colecţii de pixuri, iar bloggerul Ovi Sîrb a cântat cum a ştiut el mai bine. În numai câteva ore pentru salvarea lui Daniel Răduţă s-au strâns 32.000 lei. A fost după cum spunea Chilian „o seară minunată”.

Greul drum spre victorie al FC Timişoara GALERIE FOTO

0

FC Timişoara a reuşit vineri seara, în ultimele secunde, să câştige cele trei puncte puse în joc, după ce fotbaliştii de la Poli Iaşi au reuşit să deschidă scorul pe stadionul Dan Păltinişanu. Cosmin Contra s-a dovedit a fi arma secretă, acesta reuşind în repriza a doua să întoarcă, practic, cursul meciului.  Chiar dacă alb-violeţii au învins cu 2-1, fanii au cerut deminisia antrenorului Ioan Sabău considerat principalul vinovat de situaţia în care se află echipa. Vezi galeria foto

Fotbaliştii de la FC Timişoara au fost tot timpul cap în cap cu ieşenii

luchin de la fc timisoara in atac01.jpg

 

 

 

 

 

 

Sau picior în picior

hesus mesia de la fc timisoara in atac02

 

 

 

 

 

 

Timişorenii au accelerat

bourceanu de la fc timisoara in atac01

 

 

 

 

 

 

Şi Contra cu greu

contra01

 

 

 

 

 

 

 

 

A adus victoria şi bucuria în tabăra alb-violetă

bucurie final03

Cât costă muşcătura unui câine?; cine atacă euro?; cum ajută BBC concurenţa?

0

O femeie a obţinut daune de 5.000 de euro de la proprietarii unui câine care a muşcat-o, Tribunalul Bucureşti dând, astăzi, o decizie caine rau 1în premieră într-un astfel de litigiu, anunţă Evz.

Angajaţii milionarilor din Top 300 fură orice de la motorină la beton şi bani, scrie Adevărul, care prezintă pe larg poveştile patronilor păgubiţi.

Românii sunt printre cei mai activi utilizatori ai reţelelor de socializare Facebook şi Twitter, aflându-se pe locul doi în Europa, deşi doar 32 la sută din populaţia ţării are acces la internet, potrivit unui studiu citat de Gândul.

BBC îşi va închide. conform Pagina de Media, două posturi de radio, jumătate din site-urile sale web şi va tăia masiv din importurile de programe americane pentru a sprijini concurenţa afectată de criză.

Mai multe fonduri masive de hedging, printre care şi cel al miliardarului american George Soros, se aşteaptă, susţine Wall Street Journal ca euro să se deprecieze până la paritate cu dolarul, sau chiar mai mult, în contextul unor atacuri agresive.