Pagina 5054

A început numărătoarea inversă

2

Mai puţin de o săptămână mai este până când vom afla direcţia României pentru următorii cinci ani. Sunt toate semnele că lupta va fi una extrem de încrâncenată. Pe măsura mizei. Cine va fi pe locul doi, nu va pierde numai fotoliul de la Cotroceni. În cazul în care Mircea Geoană va lua pentru a doua oară bătaie de la Traian Băsescu funcţia de preşedinte al PSD este ca şi pierdută. Un Geoană învins va fi ţinta perfectă pentru diversele grupuri din interiorul partidului, care aşteaptă doar momentul favorabil pentru a prelua frâiele.

dictator timisoara bbbb 

Nici lui Traian Băsescu nu-i va fi simplu în postura de pierzător. Mai ales în faţa propriilor suporteri, obişnuiţi să mizeze pe el ca veşnic învingător. Semnalele că în interiorul PD-L există nemulţumiri faţa de grupul său de fideli în frunte cu ELena Udrea se vor transforma atunci în certitudini. Oricând o întoarcere a armelor împotriva liderului, aşa cum s-a întâmplat în cazul lui Ion Iliescu, este posibilă şi în PD-L.

În timp ce agresivitatea portocaliilor este tot mai crescută, în tabăra cealaltă se simte deja mirosul aroganţei, specific celor ajunşi la putere.

Bioţeapa românească

3

Să fii bio e cool. Cum tot trec pe lângă magazinul bio din mol, am zis să mă documentez. Prima oprire – vitrina cu sandviciuri. Întreb ca un cumpărător serios „Pâinea e bio?”. „Pâine albă, normală” îmi răspunde sec vânzătoarea cu echipament branduit. Aha – deci mănânc e-uri, chimicale de umflat aluatul. Nu mai întreb de şuncă. Seamănă exact cu aia din hipermarketu’ de peste drum. Preţul sigur e cu steroizi – îl bate pe ăla din benzinării. La o masă, două doamne muşcă din sandviciuri cu ochii dilataţi. Se vede pe faţa lor fericirea că-s bio.

 Pe câteva rafturi stau înşirate iaurturi şi semipreparate, majoritatea aduse din UE, care au scris mare pe ele Bio, Eco şi altele din astea. Când ajung la raftul cu legume, fug repede până afară. Să mă asigur că am intrat la bioşop. Câţiva ardei, parcă-s copiaţi, îmi arată că şi natura poate scoate produse identice în serie. Oare? Fructele de kiwi bio diferă doar la preţ de suratele lor – 14,99 lei kilogramul. Câteva mere româneşti cu urme de lovituri salvează aparenţele.

 Adevărata lovitură e la carnea bio. Un kil de pui grill, bio după eticheta de preţ, costă fix 51,89 lei.  Carnea vineţie de cât a stat în congelator e vidată-n folie. Pofta de bio mi se taie definitiv când dau cu ochii de pulpa de curcan – 151,39 lei kilu. Cam 25% din salariul minim pe economie, după un calcul simplu. E atât de preţioasă încât nu găsesc decât o etichetă cu preţul. Nimic despre provenienţă sau termen de garanţie. Pe viaţă, probabil. Că doar e bio. Plec ameţit din bioşop. Ameţeala e ceva natural. Deci îs bio.

Cum a schimbat Băsescu istoria – anticomuniştii ţărănişti susţinătorii pesedistului Geoană

3

Cine şi-ar fi închipuit în 1990, în 1996 sau chiar în 2004 că se va ajunge ca ţărăniştii, talibanii anticomunismului din România, să-şi pună mesh cu candidatul PSD şi să-i facă pe faţă campanie? Nimeni. Nici măcar cei mai fantezişti analişti politici. Şi totuşi acest lucru s-a întâmplat, în week-end, chiar la Timişoara. Pe sediul PNŢCD, chiar vizavi de locul unde este scris textul Proclamaţiei de la Timişoara, a fost ridicat un mesh în care social-democratul Mircea Geoană cu primarul ţărănist Gheoghe Ciuhandu şi şeful liberalilor Crin Antonescu anunţă „Învingem împreună”.

geoana sediu pntcd 1

Incredibila asociere nu este rezultatul muncii combinatorului Hrebenciuc sau al mogulilor, ci a stilului lui Traian Băsescu.  Scandalurile provocate cu voluptate şi ţepele date tuturor în cei cinci ani de mandat au reuşit să-i coalizeze pe cei care din punct de vedere al credinţelor lor politice, atâtea cât pot să existe în România, sunt extrem de diferiţi. Şi a mai reuşit ceva Traian Băsescu – să neutralizeze anatema comunistă pusă pe PSD, cel puţin în Timişoara. Prin asocierea cu anticomuniştii consacraţi, social- democraţii au dat o lovitură de imagine istorică. Mai importantă decât voturile adunate de Mircea Geoană în 6 decembrie.

geoana sediu pntcd

Stresaţi că Boc nu va putea inaugura centura Timişoarei, asfaltatorii portocalii lucrează şi noaptea ca-n timpul lui Ceauşescu

5

Constructorii, care lucrează la centura Timişoarei, sunt disperaţi că nu vor termina lucrările până la 1 decembrie, termenul anunţat de Emil Boc pentru deschiderea oficială. Pentru că promisiunea electorală trebuie îndeplinită s-a trecut la măsuri extreme – se lucrează inclusiv noaptea. Vineri seara, deşi era trecut de ora 23, muncitorii asfaltau de zor la intersecţia centurii cu drumul spre Aeroportul Internaţional „Traian Vuia”.

centura 5

Muncitorii care lucrau la sensul giratoriu ştiau care este obiectivul „trebuie să terminăm până de 1 decembrie că vine Boc să inaugureze”. Singura problemă a asfaltatorilor portocalii – vremea „care, dacă se strică, ne-a bătut Dumnezeu”. Oricum, după inaugurare, muncitorii ştiu că mai au de lucru pentru a finaliza cu adevărat lucrările.

centura 2

centura 4

De asemenea, pe DN6, muncitorii de la Confort lucrau de zor la finalizarea şoselei Timişoara – Lugoj, începută acum mai bine de opt ani.

centura 1

Inaugurarea este aidoma celor din timpul lui Ceauşescu deoarece lucrările vor fi finalizate cu adevărat de abia în 2010, după cum au recunoscut reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara, condusă de veşnicul Ioan Maliţa.

PD-L a reinstalat mesh-ul „otrăvit” cu primarul Ciuhandu-susţinătorul lui Băsescu. UPDATE 2 BEJ dispune pentru a doua oară îndepărtarea reclamelor mincinoase

2

Democrat liberalii au reinstalat, în Piaţa Mărăşti din Timişoara, mesh-ul care anunţă că „Ciuhandu şi Ostaficiuc îl susţin pe Traian Băsescu”.

mash basescu ciuhandu

Scandalul a început acum două zile când susţinătorii lui Băsescu au amplasat imensul afiş, la scurt timp primarul Timişoarei, Gheorge Ciuhandu, anunţând că este o minciună deoarece în turul doi îl va susţine pe Mircea Geoană şi că va depune o plângere penală împotriva liderului PD-L Timiş, Constantin Ostaficiuc. Mesh-ul a fost dat jos de reprezentanţii primăriei după ce Biroul Electoral Judeţean Timiş l-a declarat ilegal. Decizia a fost atacată de PD-L la BEC, susţinându-se că susţinătorul lui Băsescu ar fi Ovidiu Ciuhandu, consilier local „portocaliu”.

Astăzi, susţinătorii lui Băsescu au reinstalat mesh-ul cu mesaj manipulator pe aceiaşi locaţie. Când reprezentanţii Primăriei Timişoara au venit ca să-l îndepărteze s-au trezit nas în nas cu câteva duzini de membrii PD-L. Înarmaţi cu fulare şi eşarfe portocalii, apărătorii mesh-ului s-au masat lângă peretele unde a fost ancorată pânza. Printre aceştia s-a aflat şi consilierul local Ovidiu Ciuhandu care a făcut şi pe reporterul pentru o televiziune locală ca să explice că este vorba de numele său. 

mash basescu ciuhandu 1

 

Maşinile RATT s-au retras din zonă fără a mai da jos mesh-ul, dar reprezentanţii municipalităţii susţin că acesta va fi „neutralizat”. Şi în alte zone ale Timişoarei au apărut mesh-uri cu acelaşi mesaj manipulator, PD-L anunţând că va umple oraşul de pe malurile Begăi cu copii ale celui din Mărăşti.

sustinator basescu mascat

UPDATE 1 În noaptea de vineri spre sâmbătă, mash-urile „otrăvite” au dispărut de pe locaţiile unde au fost amplasate cu mai puţin de 24 de ore înainte, fiind date jos de angajaţii RATT.

UPDATE 2 La plângerea primarului Gheorrghe Ciuhandu, Biroul Electoral Judeţean Timiş a dispus îndepărtarea tuturor mash-urilor „otrăvite” pe motiv că produc confuzie în rândul electoratului. PD-L a anunţat că va face ataca decizia BEJ şi de asemenea a făcut plângeri penale împotriva celor care încă de vineri noaptea au îndepărtat mash-urile.

Băsescu trimis la balamuc chiar de membrii PD-L. Încă înainte de imaginile în care loveşte un copil

2

„Jebel pentru Băsescu” a stat scris pe una din pancartele agitate la mitingul portocaliu de la Timişoara. Pentru cine nu ştie, în vestul ţării, localităţile Jebel sau Gătaia sunt echivalente cu balamucul, din cauza celor două secţii de psihiatrie. După ce Băsescu loveşte un copil fără nici un  fel de jenă şi cere timp să se gândească la explicaţia pentru gestul incalificabil, trebuie să fiu de acord cu pedeliştii. Traian Băsescu la balamuc. Şi pentru siguranţa naţiei – la izolator. 

base jebel pressalert

Scaner şi imprimantă de aproape 20.000 de euro bucata, videoproiector de peste 4.000 de euro – cumpărături de criză la Consiliul Judeţean Timiş

5

Consiliul Judeţean Timiş se pregăteşte să facă achiziţii de lux, deşi oficialii instituţiei se plâng de lipsa fondurilor. Într-un referat de necesitate, semnat de arhitectul şef Liana Buşilă, se cere acordul pentru achiziţionarea mai multor bunuri necesare direcţiei de urbanism. „Eram în situaţia în care, dacă aveam nevoie de o planşă A0 trebuia să mergem la Iprotim ca să o printăm. Această direcţie este singura care aduce venituri consiliului judeţean şi este normal să cerem dotarea acesteia cu tot ce este necesar pentru a funcţiona corespunzător”, a explicat şeful comisiei de urbanism din CJT, pesedistul Marcel Mihoc.

imprimanta

 De departe, vedetele cumpărăturilor sunt un scaner A0 care are un ” preţ aproximativ de 84.000 lei(19.622 euro)” şi o imprimantă A0 care este evaluată la acelaşi preţ cu scaner-ul. Arhitecţii judeţului au solicitat şi un videoproiector de lux evaluat la 4439 euro, dar şi un Peugeot 206 al cărui preţ aproximativ este de …. 15522 euro.

Bugetele solicitate, aprobate deja de consilierii din comisia de specialitate, ridică mari semne de întrebare. Fără a negocia nici o secundă, solicitând informaţii la telefon dealer-ului Peugeot din Timişoara despre un 206,  am primit o ofertă de 12.000 de euro, TVA inclus. Ni s-a explicat că suma este valoarea maximă, în condiţiile în care Peugeot-ul 206 are toate accesoriile suplimentare posibile incluse în acest preţ.  De asemenea, pe piaţă există scaner A0 la preţuri sub jumătate din valoarea solicitată de angajaţii consiliului judeţean.  Deşi comisia a aprobat achiziţionarea unui Peugeot la un preţ supraevaluat, la care s-ar putea achiziţiona două Logan-uri, Marcel Mihoc a susţinut că „în plen s-ar putea schimba lucrurile. Se lucrează la planul judeţean de amenajare a teritoriului şi pentru a ajunge în zonele greu accesibile este nevoie de o maşină de teren. Se vor trece caracteristicile tehnice, nu marca”.

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, democratul Constantin Ostaficiuc a  încercat să minimalizeze  propunerile aberante, susţinând că „nu este vorba decât de o solicitare a direcţiei aprobată în comisia de urbanism pentru bugetul de investiţii pe 2010. Nu se cumpără nimic acum. Am trimis lista la cei de la investiţii pentru analiză. Totul se va face prin licitaţii”.

Am trecut pragul 1.000. Mulţumim

4

PRESSALERT.ro a trecut de 1000 de vizitatori „absolut unici”, conform ultimelor statistici de la Google Analytics. În urmă cu trei săptămâni am  început acest proiect. Ca la orice moment festiv, aş vrea să mulţumesc. Prietenilor mei care m-au încurajat să intru în această bătălie virtuală. Celor care au promovat site-ul, cu un mulţam special Ciutacului. Utilizatorilor de Facebook şi tuturor celor care au accesat site-ul. Colegilor de presă, celor de la Ministerul Afacerilor Externe,  Ministerul Justiţiei sau de la la Interne . Celor care folosesc reţelele UPC, RCS-RDS, STS, Spacenet, Special Telecommunications Service. Celor din Timişoara, Bucureşti, Londra, Arad, Iaşi, Los Angeles, Târgu Jiu, Viena, Fellbach, Sibiu, Debrecen, Washington sau alte colţuri ale lumii. 

După ce am lansat rubrica de sâmbătă „România de mol”, de săptămâna aceasta în fiecare vineri vezi putea citi trăirile unei fete – „Fata din ziua a cincea”. Cine este? Aflaţi vineri pe la amiază.

Pentru că am trecut de pragul o mie, am pregătit şi un cadou – stickere sau acţibilduri pe româneşte. Bune de lipit pe maşini sau în orice alt loc. Aşa că dacă vreţi unul, daţi un semn de viaţă. Avem galbene, roşii şi verzi.

triunghi galben

Ultima minciună portocalie – Ciuhandu ar fi susţinătorul lui Băsescu – UPDATE

2

Disperarea portocalie pare să atingă cote inimaginabile în urmă cu câteva zile. În Piaţa Mărăşti din Timişoara a fost instalat un mesh prin care „garantat PD-L” se anunţă  „Ciuhandu şi Ostaficiuc îl susţin pe Traian Băsescu”.

panou mincinos ciuhandu

O minciună ordinară, în condiţiile în care primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu l-a susţinut public, în toate formele posibile, pe candidatul liberal Crin Antonescu. Pentru turul doi, Ciuhandu şi-a anunţat opţiunea pentru Mircea Geoană, contracandidatul lui Traian Băsescu. De altfel, Ciuhandu a ieşit public şi a anunţat că va face plângere penală împotriva PD-L şi a lui Constantin Ostaficiuc, şeful democrat-liberalilor timişeni şi al consiliului judeţean. Măgăria a fost sancţionată şi de Biroul Electoral Judeţean care a decis îndepărtarea mesh-ului mincinos.

UPDATE Democrat liberalii au venit cu explicaţia pentru mesh-ul mincinos – cică Ciuhandu nu ar fi primarul Gheorghe Ciuhandu, ci Ovidiu Ciuhandu, şeful grupului PD-L din consiliul local. Trecând peste faptul că Ovidiu Ciuhandu este un vaşnic anonim pentru majoritatea timişorenilor, mă întreb de ce oneştii pedelişti n-au trecut numele întreg al susţinătorilor lui Traian Băsescu. Ca să dovedească faptul că sunt tari şi nu încearcă să mai fure nişte voturi prin confuzia creată.

Vaca spaţiilor publicitare, dată la muls aproape gratis de Primăria Timişoara

2

Două firme din Bucureşti au primit de la autorităţile locale, fără licitaţie, spaţiile publicitare din Timişoara pentru următorul deceniu, la preţuri mult subevaluate. Consilierii locali au aprobat în unanimitate, marţi seara, propunerea primarului Gheorghe Ciuhandu de semnarea celor două contracte de asociere cu firmele News Outdoor România şi United Media pentru majoritatea spaţiilor publicitare din municipiu.

PRESSALERT.ro a dezvăluit ,în premieră, manevra autorităţilor locale prin care cele mai bune spaţii pentru reclamă din zonele cel mai circulate din Timişoara au fost date fără licitaţie celor două firme, în baza unor simple adrese.

afisaj traiti bine

Ca şi acum o lună, când au avizat în principiu asocierea, consilierii locali au votat, ieri, în unanimitate şi fără nici un fel de comentariu sau amendament cele două contracte de asociere. Asta în condiţiile în care unele dintre prevederi dezavantajează clar municipalitatea, din punct de vedere financiar.

În contractul semnat cu News Outdoor România pentru cele 150 de refugii de călători din staţiile RATT şi cele 55 de backlit-uri şi bilboard-uri se prevede că, după cei zece ani de contract, durata „poate fi prelungită cu o perioadă egală cu cel puţin jumătate din durata sa iniţială”. Pentru United Media , care a primit 100 de refugii şi 50 de backlight-uri, perioada de contract poate fi prelungită cu încă un deceniu „dacă niciuna dintre părţi nu cere rezilierea contractului în scris cu 60 de zile înainte de data expirării acestuia”.

Pe lângă  spaţii fără licitaţie, News Outdoor România şi United Media au primit şi nişte condiţii financiare mai mult decât convenabile. Pentru refugiile de călători, care vor fi refăcute de firme, nu vor plăti decât taxele de publicitate în primii 5 şi respectiv 6 ani. După aceea vor achita către bugetul local 40% din veniturile obţinute pe spaţiile respective. Pentru restul de panouri, News Outdoor va plăti 55 de euro pe lună pentru fiecare, iar United Media 50 de euro. În condiţiile în care un astfel de spaţiu este închiriat pe piaţa cu sume între 150 şi 400 de euro pe lună, în funcţie de locul unde este amplasat.  Profiturile celor două companii vor fi asigurate pentru următorul deceniu, în timp ce municipalitatea se va alege cu praful de pe tobă.

Adevărata Românie – 3 lei, viaţa unui copil

0

Un boţ de carne. Atât de mic încât pătuţul părea o imensă arenă. A vieţii. De care se mai agăţa printr-o perfuzie. Vegheat de mama sa bântuită de frică. Că picăturile de viaţă se vor scurge prea repede din  tubul de plastic. Pentru că perfuzia era ultima din magazia spitalului. Puţin mai încolo un prunc zâmbea chinuit la peretele alb. De fapt la umbra sa. Îşi imagina că va ajunge la fel de mare ca ea.  Ştia că voinţa sa nu era de ajuns.  Era neputinţa medicului de a-l opera. Pentru că-i lipsea aparatul minune. Zâmbetul s-a transformat în lacrimă. Când şi-a dat seama că minunile sunt doar în poveşti. Şi s-a pregătit să devină o umbră. O fetiţă cu ochi de luceafăr a mai apucat doar să-i prindă ultima sclipire de voinţă. Pentru că la rându-i s-a prăbuşit în durerea incurabilei molime. Care i-a mai scurtat o clipă din numărătoarea prea scurtă a vieţii rămase.

maternitatea bega02

Toate aceste coşmaruri care bântuie prin spitalele româneşti pot să dispară. Cu un breloc pus în vânzare de Fundaţia Sensiblu prin farmaciile Sensiblu din întreaga ţară. „Fii alături cu inima de copii” . Costă doar 3 lei viaţa unui omuleţ. E mult?

Forza Poli! De acum încolo

0

Recunosc, chiar dacă voi atrage mânia ultraşilor, că nu m-am  dus la Poli – Dinamo. Nici nu m-am uitat la meci.Pentru că mi s-a părut mai interesant să-l urmăresc  pe Crin Antonescu. Plus lehamitea de a vedea aceiaşi echipă timişoreană – extrem de bună în meciurile cu alţii, dar împiedicându-se invariabil în faţa câinilor. De nenumărate rânduri. Prin minutul 50 am dat pe Antena. Era 0 -0. Aşa că am schimbat repede.  Claxoanele dinspre stradă mi-au dat primul semn că s-a întâmplat ceva. Ceva de bine. Şi când schimb canalul surpriză. FC Timişoara a învins cu 2-0. O victorie aşteptată de 12 ani. Extrem de importantă pentru moralul echipei, pentru fanii alb-violeţi şi pentru antrenorul Sabău. Căruia îi vor fi iertate multe păcate. Sper ca rezultatul bun din această seară să fie primul semn de maturizare al echipei timişorene. Această victorie va fi cu adevarat istorică şi nu un simplu accident dacă, la sfârşitul campionatului, Timişoara va ieşi în stradă. Ca să-şi sărbătorească, aşa cum ştie, campionii.

poli miting 555555555555555

Cine ridică primul mâna împotriva lui Băsescu?

1

Dincolo de rezultatele de ieri,Traian Băsescu are o mare problemă. Invicibilitatea, cu care se mândrea atât de mult, s-a fisurat. Diferenţa extrem de mică dintre actualul preşedinte şi Mircea Geoană a dat şi semnalul că Băsescu poate fi învins.

traian basescu deget in jos

Nu este simplu, dar nici imposibil. Şi acest lucru nu poate fi neglijat de vulpoii  bătrâni din PD-L. Care ştiu că ei şi sprijinitorii lor financiari nu vor avea o viaţă uşoară dacă marinarul va eşua. Plus că unii nu uita faptul că scheleţii dosarelor de la DNA pot oricând să prindă viaţă. Un guvern fără democrat-liberali este o soluţie extrem de realistă în cazul în care Traian Băsescu nu va mai fi preşedinte. Lucru care nu poate fi neglijat de numeroşii primari ai partidului, care pentru a-şi duce la îndeplinire promisiunile electorale au nevoie de resurse. Non-combatul ar putea fi soluţia pentru unii ca să-şi asigure măcar liniştea pentru următorii ani. Asta chiar dacă, la nivel declarativ, unitatea de monolit  a partidului există. Pentru că dincolo de Udrea, Cocoş sau Ridzi, Băsescu ştie că partidul înseamnă mult mai mult. Că există viaţă într-un partid şi după un lider sau altul, indiferent de numele acestuia. Animalul politic Traian Băsescu ştie că orice semn de slăbiciune al masculului alfa trezeşte imediat instinctele de prădători ale celorlalţi membri ai haitei. Rămâne de văzut când şi cine va mârâi  primul.

EXCLUSIV PD-L a adus oameni din Arad ca să voteze în oraşul unde Băsescu şi-a lansat candidatura

8

PD-L a făcut, astăzi, eforturi disperate pentru a se asigura că va avea un rezultat cât mai bun în Sânnicolaul Mare, locul ales de preşedintele Traian Băsescu pentru a-şi lansa candidatura. În jurul orei 11,30 dinspre judeţul Arad au intrat în localitate mai multe maşini, printre care un Logan alb cu numărul de înmatriculare TM-83-KCT şi un Peugeot roşu B 60 VVO. Coloana s-a oprit peste drum de secţia specială 317 S. Toţi bărbaţii au coborât din vehicule şi au intrat în secţie, în timpul discuţiilor unul dintre ei afirmând că „mergem şi la Arad să votăm”. La scurt timp, alegătorii sosiţi din Arad s-au urcat din nou în maşini, care s-au regrupat în spatele sălii sportului din Sânnicolaul Mare.

pdl sm

Următoarea oprire a fost la barul 23, unde a sosit, la scurt timp, şi primarul PD-L din Sannicolaul Mare, Dănuţ Groza. După aproximativ un sfert de oră, edilul a plecat în grabă la volanul unui Volkswagen Passat, B 61 ZYK. La scurt timp, alegătorii au părăsit şi ei barul. Logan-ul şi Peugeot-ul  au demarat în trombă spre judeţul Arad, trecând fără probleme de filtrul Poliţiei de la Periam. Bărbaţii au coborât în municipiul Arad în diverse locaţii. Unul dintre indivizi a fost debarcat la ieşirea din Arad spre Nădlac. Acesta a recunoscut că a fost la Sânnicolaul Mare, dar a negat că a intrat în secţia de votare specială, susţinând că „am fost cu lucrul. Lucrez la firma Leul . A fost ziua şefului şi a făcut şi el cinste”. Când i s-a spus că a fost fotografiat intrând în secţia din localitatea timişeană, acesta a spus râzând că „nu recunosc nimic”. Filmul întregii operaţiuni aici

PD-L misca alegatorii din Arad la Sannicolaul Mare

Proces verbal electoral – UPDATE 2 Secţii portocalii

0

PRESSALERT.ro va oferi informaţii în timp real despre procesul electoral şi despre ilegalităţile sesizate . Primele nereguli în alegerea viitorului preşedinte al României au fost anunţate încă de sâmbătă.

 

vot inalt

UPDATE 2 Secţii portocalii

Secţiile din satul timişean Covaci sunt toate portocalii. Perdelele de la cabinele de vot au culoarea favorită a preşedintelui Traian Băsescu. Comuna Sânandrei, din care face parte şi satul Covaci, este condusă de primarul PD-L Dorel Demea. Acesta a devenit celebru după ce a fost complice la transferarea ilegală a mii de hectare de teren şi a dat importante suprafeţe de teren aparţinând comunei unor controversaţi oameni de afaceri apropiaţi democrat-liberalilor. Conform unei informaţii de ultimă oră şi secţiile din localităţile Sânandrei şi Carani au fost decorate cu perdele portocalii.

UPDATE 1 Primul român a votat

Primul român a votat pentru alegerile prezidenţiale, conform Hotnews, sâmbătă, la ora 20,10, ora României. Adina Giurgiu, profesoară de chimie şi preşedinte al Asociaţiei românilor din Auckland „Doina” şi-a exercitat dreptul constituţional la secţia 289 din Noua Zeelandă.

Ziarul Primăriei Făget, gazetă electorală

 Campania electorală a continuat, sâmbătă, la Făget, deşi oficial  s-a încheiat vineri noaptea. Printr-un comunicat, PSD Timiş a anunţat că “au fost distribuite gratuit locuitorilor sute de ziare editate de primăria oraşului, „Curierul de Făget”, publicaţie editată din banii primiţi de la Consiliul Judeţean Timiş, şi aici este vorba de nu mai puţin de 10 miliarde de lei vechi, cuprinde două pagini în care apare candidatul susţinut de Partidul Democrat-Liberal la alegerile prezidenţiale, Traian Băsescu”. Primăria Făget este condusă de democrat-liberalul Marcel Avram. Social-democraţii au anunţat că au sesizat Poliţia şi Biroul Electoral Judeţean „deoarece legea electorală a fost grav încălcată”.

pag3 curierul de faget

Balamucul, pregătit de vot

PNL Timiş a susţinut, sâmbătă, că “primarul PDL al localităţii Gătaia face excel de zel şi îţi depăşeşte atribuţiile, făcând de astăzi pregătiri pentru ca mâine toate persoanele internate la Spitalul de Psihiatrie Gătaia care au drept de vot (aproximativ 80) să fie transportate cu autocarul spitalului la secţia de vot”. Liberalii au precizat că “demersul ar fi trebuit să fie organizat de conducerea spitalului, nicidecum nu ar fi trebuit să existe implicarea primarului”.

Poştaşii portocalii muncesc sâmbăta

Cutiile poştale din cartierul timişorean Calea Girocului au fost luate cu asalt de poştaşii portocalii. Aceştia au împărţit plicuri avându-l ca expeditor pe “Traian Băsescu, preşedintele României”. În scrisoarea semnată de candidat, destinatarii sunt invitaţi să-i acorde un nou mandate şi să voteze pentru la referendumul care se va desfăşura tot duminică.

Anti-campanie pe stâlpi

PSD Timiş a sesizat faptul că, sâmbătă, pe stâlpii şi pe semnele de circulaţie din apropierea localităţii Şag au fost lipite afişe contrafăcute. Candidatul PSD, Mircea Geoană, apare înconjurat de Marean Vanghelie, Ion Iliescu, Viorel Hrebenciuc, Adrian Năstase şi Sorin Ovidiu Vântu.

anticampanie psd

Cantina şi fetele ogar

3

Când te loveşte foamea şi eşti prin mol, picioarele te duc singure către imensa cantină populară, botezată food-court. De pe scări primesc hârtiuţa frumos colorată care mă îndeamnă să mă îndop. Dacă bag la stomac de 50 de lei, am şanse şi la niscaiva premii. N-apuc să ajung la vitrinele cu copane, salate, ciorbe, prăjituri şi alte dulceţuri. Mă pironeşte-n loc sunetul metalic din boxele date la maxim. Întorc capul şi nu mai înţeleg nimic. Cocoţate pe cuburi, două adolescente, categoria ogar. Se mişcă aidoma profesionistelor din cluburile de noapte. Lipseşte doar bara. O compesează doi cameramani, care trimit imaginile cu cele două fete ogar pe plasmele imense din cantină.

fete mol

Show-ul are efect. O grăsană rămâne blocată cu lingura-n mână. Priveşte hipnotizată la dansul slăbănoagelor. Aproape că-i vine să arunce mâncarea la gunoi. Îşi revine în ultima secundă. Se înfige în ciorba din farfurie cu furie. Câţiva inşi filmează cu telefoanele mobile. Îşi stăpânesc cu greu balele. Pleacă fericiţi . Sunt siguri că au prins toate mişcările languroase ale prospăturilor. O bătrână cernită aruncă ocheade mitraliate către cuburile animate.  Fetele se opresc brusc din dans şi pe scena din faţa mesenilor încep să curgă modele îmbrăcate fistichiu. Mirosul de şaorma se amestecă cu sclipiciul de pe haine.

Până şi stomacul începe să vibreze de la başii boxelor care urlă tot mai tare. Încerc să fac cale întoarsă. Pe drum primesc o altă hârtie colorată. Sunt invitat să trag de fiare ca să ard caloriile. Într-un final, reuşesc să  evadez din cantină şi să mănânc în linişte. La pizzeria Hola a prietenului Sergiu. Bine-nţeles specialitatea „pizza n-am mâncat de aseară”. Cea mai bună pizza din oraş.

Final de electorală. Care campanie?

0

Campania asta electorală a trecut prin viaţa poporului alegător fără a lăsa prea multe urme. Au fost săptămâni în care senzaţia de deja-vu s-a repetat la infinit – candidaţi care visează la un Cotroceni mare, care are o anexă  mică numită România; pumni şi palme împărţiţi în numele culorilor politice; mash-uri, bannere şi afişe pe blocuri, maşini sau prin păduri,  găleţi; ulei şi zahăr  livrate electoratului pe post de proiecte prezidenţiale, înregistrări ilegale şi documente secrete pe post de şişuri sau oameni căraţi cu autobuzele ca oile dintr-o parte în alta pentru ca liderii să se simtă, măcar pentru câteva minute. ciobanii absoluţi ai spaţiului mioritic.

VOTARE

A fost o bălmăjeală generală în care nu am avut parte decât de „nu” sub diverse forme. A fost o bătălie  surdă de la distanţă în care prezidenţiabilii au evitat cât au putut lupta corp la corp. Mai există doar o singură şansă extrem de firavă – anunţata întâlnire dintre primii trei candidaţi din sondaje, această seară. Care nu poate aduce în plus prea multe. Poate doar întărirea speranţei că există o alternativă la dictatura cu miros marin.

EXCLUSIV Un vameş de la Aeroportul Timişoara a copiat ilegal soft-urile destinate unei firme şi a vândut „clonele”

3

Un vameş, care lucrează la Aeroportul Internaţional „Traian Vuia” Timişoara, a copiat în mod ilegal o parte din softurile trimise de Microsoft unei firme de IT din Timişoara, clonele fiind ulterior vândute. Scandalul a pornit în momentul în care mai mulţi cumpărători au venit la magazinele firmei Eta2U să reclame că nu pot activa softurile cu licenţă pe care le-au cumpărat. În momentul în care s-au conectat la internet au primit mesaje conform cărora respectivele programe erau deja activate. În urma verificărilor s-a stabilit că pe drumul de la Microsoft la destinatar, softurile au fost copiate în mod ilegal, stabilindu-se că furtul s-a petrecut atunci când marfa a ajuns pe aeroportul din Timişoara şi a fost vămuită.

windows-flash-drive

„Putem confirma că s-a primit o reclamţie în cursul zilei de astăzi din partea unui agent economic şi s-a demarat o anchetă administrtivă. În funcţie de rezultate se vor lua măsurile legale care se impun”, a declarat Daniela Chioreanu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara. Surse din cadrul Aeroportului Internaţional Timişoara au declarat, în exclusivitate pentru PRESSALERT.RO că neoficial ancheta a fost demarată în urmă cu câteva zile, fiind identificat şi principalul suspect – un vameş, transferat de la Arad, cu nume biblic. Daniela Chioreanu a refuzat să facă orice comentariu pe această temă, susţinând că „nu pot să mă pronunţ dacă există un suspect. Ancheta se derulează. Există şi prezumţia de nevinovăţie”. Conform aceloraşi surse, vameşul a copiat unul dintre CD-uri şi a mai multe licenţe Microsoft. Ulterior, aceste licenţe au fost comercializate prin intermediul unei firme din Arad.

Reprezentanţii ETA2U au confirmat faptul că au depus o sesizare legată de acest incident prin intermediul casei de avocatură care-i reprezintă.

O aroganţă de la primarul Ciuhandu în numele României bunului simţ

1

Vizita de astăzi a lui Crin Antonescu la Timişoara a transformat Poliţia Comunitară în una privată. Agenţii instituţiei aflată în subordonarea primarului Gheorghe Ciuhandu, susţinător declarat al candidatului candidatului liberal, au blocat timp de mai multe ore zona din faţa sediului PNL Timiş, dar şi o parte din parcarea aflată în apropierea Pieţii Unirii. Comunitarii, plantaţi din zece-n zece metri, au interzis oprirea maşinilor în zonele rezervate pentru staff-ul liberal. Asta în timp ce poliţiştii de la Rutieră s-au ocupat doar de fluidizarea traficului. Deşi unii dintre şoferi aveau abonamente Telpark şi au vrut să-şi lase maşinile în parcare, au fost trimişi la plimbare de comunitarii, supravegheaţi îndeaproape de şefi. În spatele gardienilor se înălţau baloanele şi banerele din care Antonescu îi invita pe timişoreni la „revoluţia bunului simţ”. Locurile rezervate au fost ocupate de limuzinele liberalilor care l-au însoţit pe candidatul la Cotroceni.

crin comunitari

crin comunitari 1

Ludovic Orban, care i-a criticat pe democrat-liberali şi pe social-democraţi  că aduc forţat la mitinguri oameni care stau cu capul în pământ, a fost aplaudat intens de un grup de adolescenţi care purtau pancarte prin care anunţau că „Reşiţa şi Caraş Severin îl votează pe Crin”.

crin copil

Premieră mondială – PSD Timişoara restaurează iarba

3

PSD Timişoara a făcut, astăzi, un anunţ istoric – social democraţii vor restaura iarba şi frunzele.  Operaţiunea, în premieră mondială, va avea loc joi, la 12,30.  În comunicatul  semnat biroul de presă al PSD Timişoara se susţine că „voluntarii Colegiului IV din cadrul Partidului Social Democrat, filiala Timişoara, şi mai mulţi membri ai Organizaţiei de Tineret din PSD, pun umărul la restaurarea unui loc de joacă” şi „de asemenea, se va restaura spaţiul verde şi se vor face lucrări de salubrizare a zonei”. 

iarba inalt

Metodele prin care vor fi refăcute firele de iarbă sau frunzele îngălbenite vor reprimi culoarea de verde crud nu au fost făcute publice.  Reprezentanţii PSD au precizat că în cadrul operaţiunii „toate jocurile stricate din parc au fost luate, în locul acestora fiind aduse altele noi”. Nu s-a precizat dacă este vorba de table, şah sau cărţi pentru păcălici.