Pagina 4841

Abonaţi-vă! Avem newsletter PRESSALERT.ro

4

PRESSALERT.ro creşte în fiecare zi şi asta datorită vouă, vizitatorii noştri. Şi vă mulţumim. Informaţiile publicate în exclusivitate de PRESSALERT.ro au fost preluate şi comentate de Antena 2, Realitatea TV şi Gardianul. Toate acestea  ne fac să pregătim următoarea etapă de dezvoltare a acestui site.

86196564

 Pentru a primi constant şi cât mai rapid ultimele informaţii, aveţi posibilitatea, de astăzi, să vă abonaţi la newesletter-ul PRESSALERT . Cele mai fierbinţi informaţii vă vor fi semnalate la câteva secunde după publicare. Primii 0 sută de abonaţi vor primi şi un sticker cu PRESSALERT, bun de lipit pe maşină sau în alt loc, la libera alegere a posesorului.

Cine decide preşedintele României – omul care minte că lucrează 17 ore din 24

7

Unul dintre judecătorii Curţii Constituţionale, care va decide practic cine va fi preşedintele  României, a reuşit o dublă performanţă – să lucreze, conform actelor oficiale, 17 ore din 24 la stat şi să provoace un proces la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în care România riscă să plătească daune importante. Personajul – nimeni altul decât preşedintele Curţii Constituţionale, Ioan Vida. Pe lângă funcţia de la Curtea Constituţională, judecătorul Vida lucrează cu normă întreagă de opt ore şi la Universitatea de Vest din Timişoara. Deşi între cele două locuri de muncă sunt sute de kilometri distanţă, Vida este titular şi la catedra de Drept a universităţii de stat din oraşul de pe malurile Begăi. Pe lângă aceste două job-uri, preşedintele Curţii Constituţionale mai predă cu ora şi la SNSPA Bucureşti.

vida curte constitutionala

Ioan Vida a obligat Universitatea de Vest din Timişoara să-l angajeze ca profesor cu normă întreagă prin intermediul instanţei. Şeful Curţii Constituţionale a dat în judecată instituţia de învăţământ după ce i s-a comunicat că nu poate să fie decât profesor asociat. Din această postură Vida nu ar mai fi avut posibilitatea să fie conducător de doctorat. Argumentele Universităţii de Vest cu privire la depăşirea normei maxime de 48 de ore pe săptămână au fost respinse de instanţă pe motiv că „nu se poate ajunge la situaţia imaginată de recurentă” deoarece „există posibilitatea conceperii unui program de lucru săptămânal inegal”.  Sentinţa Curţii de Apel Timişoara, prin care i s-a dat dreptate şefului Curţii Constituţionale, este practic copiată după o altă decizie dată anterior într-un proces în care reclamant era Mircea Criste, fostul procuror general al României. După primirea sentinţei, Vida a semnat contractul cu universitatea din Timişoara, completând „de acord, cu respectarea condiţiilor legale”.  Din  cauza sentinţelor identice în cazurile Criste şi Vida, Universitatea de Vest Timişoara a depus o plângere la CEDO împotriva României în care reclamă faptul că i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil. de asemenea, a solicitat daune de peste 45.000 de euro. La această oră, plângerea  este înregistrată la CEDO şi se aşteaptă decizia curţii europene în desfăşurarea următoarelor etape ale procesului.

Deşi este singurul angajat la stat din România, care are două nouă norme întregi la instituţii publice, Ioan Vida nu are nici o problemă cu acest statut. Cea mai bună dovadă – şi-a început activitatea în noul an universitar la Timişoara fără probleme, chiar dacă presa a semnalat încă din vară incredibila sa situaţie. 

 

 

Deputatul PD-L Ciobanu: „Câştigarea unui vot nu se mai face cu un pachet pentru că omul face ce vrea în cabina de vot”

5

PD-L şi PSD au declanşat, în Timiş, un război pe viaţă şi pe moarte pe tema fraudelor de la al doilea tur de scrutin al prezidenţialelor. Tonul l-a dat deputatul PD-L de Deta, Gheorghe Ciobanu, într-o conferinţă de presă convocată în ultimul moment. Ciobanu a fost un apropiat al PSD, şef al vămilor din vestul ţării, iar numele său a apărut în interceptările făcute de SRI în dosarul contrabandei cu ţigări de pe Clisura Dunării. Acesta a acuzat faptul că „PSD a crescut nivelul de trai al locuitorilor din colegiul Deta, în fiecare casă fiind dată câte o pungă cu zahăr, ulei. Au fost două TIR-uri încărcate cu mâncare, care au fost împărţite cu microbuze şi distribuite de PSD în tot colegiul”.

gheorghe ciobanu portocaliu limba scoasa pressalert

Întrebat dacă există dovezi pentru acuzaţii, Ciobanu a susţinut că „noi nu ne-am legat de aceste probleme. Câştigarea unui vot nu se mai face cu un pachet pentru că omul face ce vrea în cabina de vot. Oricum, acţiunea PSD nu a avut mare succes. Astfel de pachete au dus la un câştig de doar 2-4 procente din estimarea mea, dar voi face o analiză”. Deputatul PD-L a adus ca dovadă a metodelor PSD de fraudare …ghidul antifraudă al social-democraţilor de la europarlamentare pe motiv că „de fapt ei au explicat metodele prin care au furat, suveica, cămaşa albastră şi toate care le ştiţi”. S-a cerut demisia directorului liceului din Deta pe motiv că „la toate clasele a XII a, elevii au fost ameninţaţi că, dacă votează  cu Traian Băsescu, nu vor lua bacalaureatul”. Ciobanu l-a acuzat pe „primarul Gheorghe” al Timişoarei că „este un morman de nesimţire şi minciună” , în timp ce consilierul local PD-L Ovidiu Ciuhandu a condamnat”lipsa de bun simţ şi educaţie politică a pesediştilor care trebuie să-şi recunoască înfrângerea. Vor să distrugă stabilitatea care mai există în România”.

În replică, pesediştii timişoreni au prezentat,tot astăzi, „mai multe probe care indică o fraudare masivă a alegerilor şi în Timiş”. Demersul a fost motivat prin „obligaţia pe care o avem faţă de cei peste cinci milioane de alegători ai lui Mircea Geoană”. Vicepreşedintele PSD Timişoara, Radu Ţoancă a prezentat declaraţia lui Ion Tătaru din Giarmata, localitate „unde PD-L a câştigat 71% din voturi”.  În declaraţia sa,  Tătaru susţine că, duminică, cei doi fii ai săi au apărut pe listele electorale că au votat, deşi unul este în Germania şi celălalt locuieşte în altă localitate. De asemenea, Maria Schmidt din Timişoara apare că a votat la secţia 132, deşi este plecată de mult în Canada. De asemenea, o altă timişoreancă, Elena Popa, apare că a fost la secţia 106 şi şi-a ales preşedintele, deşi femeia este paralizată în pat. „La secţia 76 am descoperit că preşedinte a fost Elena Samoilă pe care PD-L a propus-o pentru funcţia de inspector general adjunct la Inspectoratul şcolar. Este una din cele numite de prefectul de Timiş ca preşedinte de secţie. În urma verificărilor de până acum a listelor din secţiile speciale, am descoperit 266 de coduri numerice personale false. În Timiş există aproximativ o mie de voturi suspecte”, a susţinut Ţoancă.

EXCLUSIV Să furaţi bine – alegători născuţi în ziua şi luna 62 sau în anul 1998

25

Listele electorale din judeţul Timiş ascund surprize nebănuite. Astfel, la secţia specială 219 din Timişoara a votat şi semnat Orbulescu Petrişor, născut conform codului numeric personal în 1998 şi care ar locui în „Mehedinţi, str.Bahna,nr.38”. O bucureşteancă cu domiciliul în „sectorul 1,N.Racota”, votantă la aceiaşi secţie specială, este născută în anul 1973, ziua 62, luna 62.

tabel 1

 

 În secţia 218 din Timişoara a votat Pîrjol Elena, din satul Gârbovăţu de Jos, judeţul Mehedinţi, care, conform CNP, este născută în 06 aprilie 1997.

imag 1

imag 3

imag 2

Ieri pe scenă lângă Băsescu, azi în cătuşe pentru fraude în Germania UPDATE Stancu, arestat pentru 5 zile de Curtea de Apel Timişoara

1

Preşedinte al Centrului Romilor Creştini din Banat şi membru al Comisiei mixte de dialog social din judeţul Timiş, Rudolf Stancu a fost reţinut, astăzi, de poliţiştii timişoreni. Aceştia au acţionat după ce au primit un mandat european de arestare preventivă pe numele acestuia emis de autorităţile germane în care este acuzat de fraude. Stancu este un personaj celebru după ce împreună cu mai mulţi ţigani s-a legat cu lanţurile în Primăria Timişoara, după ce municipalitatea a decis demolarea unei vile ridicate ilegal.

Ultima apariţie publică a lui Rudolf Stancu a fost, înainte de primul tur de alegeri, la mitingul organizat în Parcul rozelor din Timişoara pentru susţinerea lui Traian Băsescu. Spre surprinderea tuturor, Stancu a apărut pe scenă alături de preşedintele României, de Elena Udrea, Constantin Ostraficiuc şi alţi lideri locali şi centrali ai PD-L. Accesul pe scenă a fost unul extrem de strict. Rudolf Stancu a fost surpins în mai multe fotografii de PRESSALERT.ro stând pe tot parcursul mitingului alături de Tiberiu Lelescu şi aplaudând discursurile vorbitorilor.

rudolf stancu pdl

 Contactat telefonic, Lelescu a susţinut astăzi că ” nu-l cunosc pe acel domn. Nu ştiu ce e cu el pe scenă”. Întrebată dacă Rudolf Stancu este membru al PD-L sau simpatizant şi cum a ajuns pe scenă alături de Traian Băssescu, purtătoarea de cuvânt a PD-L Timiş, Oana Gaita a declarat pentru PRESSALERT.ro că „nu ştiu să-ţi răspund. O fi simpatizant. Nu cunosc subiectul”. O posibilă explicaţie ar fi faptul că Stancu este un membru activ în bisericile cultelor neoprotestante din Timişoara, ca şi mulţi dintre liderii democrat-liberali.

UPDATE Rudolf Stancu a fost prezentat, astăzi, în faţa Curţii de Apel Timişoara, care a decis arestarea preventivă pe 5 zile. Instanţa aşteaptă să i se comunice mandatul de arestare european cu toate detaliile, următorul termen de judecată fiind stabilit pentru vineri. În timpul audierilor, Rudolf Stancu s-a declarat de acord să fie transferat în Germania pentru lămurirea acuzaţiilor care i se aduc.

Peste 900 milioane de euro, miza schimbării directorului Aeroportului Internaţional Timişoara

3

În buimăceala provocată de rezultatele prezidenţialelor, pedeliştii au făcut o mişcare extrem de bruscă şi neaşteptată – directorul Aeroportului Internaţional „Traian Vuia” Timişoara, Dan Idolu, a fost demis, în locul său fiind numit Alexandru Chirilă, până acum consilier personal al preşedintelui Consiliului Judeţean Timiş, democrat-liberalul Constantin Ostaficiuc.

alexandru chirila cu umbrela

 Graba cu care s-a făcut această manevră încearcă să mascheze interesele enorme legate de acest obiectiv. Tentativa eşuată a finuluii lui Traian Băsescu şi a celorlalţi pedelişti arădeni de a uni cele două aeroporturi din vestul ţării nu a urmărit neapărat mutarea sediului în oraşul de pe Mureş, ci preluarea controlului asupra Aeroportului Internaţional „Traian Vuia” Timişoara. AIT are un plan dezvoltare aprobat pentru perioada 2009-2015 extrem de tentant – investiţii publice şi private de peste 900 de milioane de euro. În jurul aeroportului vor fi construite pe câteva zeci de hectare, printre altele, un centru de business, un centru cargo, un terminal intermodal. În condiţiile în care fostul director Dan Idolu a preferat să-şi menţină bunele relaţii şi cu PSD, democrat-liberalii au preferat să găsească o soluţie de încredere.  Chiar dacă nu a avut nici o legătură până acum cu managementul unui aeroport, Alexandru Chirilă, fost ofiţer de informaţii la „doi ş-un sfert” şi subprefect de Timiş, are marele atu de a ştii cum să gestioneze informaţiile. Inclusiv protecţia acestora. Şi pentru că în raza de acoperire a proiectului de dezvoltare a aeroportului sunt şi mai multe terenuri, aflate în proprietatea unor grupuri de afaceri extrem de apropiate PD-L.

Fericirea şi supărarea lui Ion Iliescu

3

Comunist, neocomunist, kaghebist, Ion Iliescu are instinct bun. Nu degeaba i-a spus „prostănac” lui Mircea Geoană. Ca unul trecut prin cuptoarele politicii, Iliescu a aşteptat cu răbdare confirmarea. Care a venit când toată lumea se aştepta mai puţin. În timp ce Traian Băsescu şi-a construit campania pe războiul cu mogulii şi sprijinul acestora pentru Geoană, trebuie să fii cel puţin prostănac să faci vizite la miezul nopţii în bârlogul lui Vântu. Să nu intuieşti capcana atât de simplă înseamnă că-ţi lipseşte instinctul de politician adevărat.  Mogulul şi-a urmărit obiectivele sale. Care n-au legătură cu nici un partid, nici cu statul, ci cu banii.  Aştept cu interes conferinţa de presă promisă pentru astăzi de Vântu. Cu tot cu dezvăluiri. Aşa cum s-au întors rezultatele INSOMAR-ului, aşa se va întoarce şi povestea lui Vântu. Dar şi discursul lui Băsescu despre moguli.

ion iliescu zambitor

Un singur lucru nu se va schimba – fericirea lui Ion Iliescu când îl va vedea pe Geoană debarcat din fruntea PSD. Singura supărare a lui Iliescu? Că există un politician în România mai tare decât el. Unul care a păcălit poporul nu cu zâmbetul , ci cu palma.

Rata de schimb a prezidenţiabililor la moguli

2

Mogulii nu sunt un criteriu pentru mine în decizia votului de astăzi. Pentru că, indiferent cine e la Cotroceni, aceştia vor avea parte de tratament preferenţial faţă de românul obişnuit. De la întâlniri private prin parcări, la domiciliu sau la spa până la vorbe bune unde trebuie. Că doar una e să-ţi rămână dator un mogul şi alta nea Lache de la sculărie. Un bileţel roz rezolvat pentru mogul poate însemna un an, doi de linişte mediatică. O scrisoare rezolvată pentru nea Lache – un vot. Asta dacă-n ultima secundă nu vine concurenţa cu plasa de campanie. Cozonaci, sarmale, mici, făină, ulei sau variaţiuni pe temă dată.

basescu exchange

Nici la moguli nu e simplu. Dacă se supără preşedintele te trezeşti că dosarele care zac pe la DNA prind viaţă. Sau îşi aduc aminte Finanţele de datoriile-n adormire. Aşa că, oricât se urăsc, preşedinţii şi mogulii întotdeauna vor avea o relaţie perversă. Şi fluidă. Ca să nu zic pişăcioasă. Cum mogulii sunt oameni de afaceri şi prezidenţiabilii au rate de schimb. Cel puţin petru uz intern. Singura problemă a lor e că poporul alegător are propriile criterii. Iar scârba de aroganţă, scandal şi miniciună nu trece cu o fotografie de la întâlniri de noapte. Adrian Năstase ştie cel mai bine

Steagul României comuniste, arborat în centrul Timişoarei. Provocare sau sfidare?

0

În centrul Timişoarei, vizavi de Operă, într-un balcon a apărut un tricolor. Nu unul normal sau cu gaura de la Revoluţie. Ci unul cu sigla Republicii Socialiste România. Deasupra sa, pe clădire, încă se mai văd urmele  gloanţelor care au muşcat, în acel Decembrie, din tencuială. Semn de democraţie sau provocare? Greu de spus. Oricum e o sfidare.

tricolor socialist centru tm

O ciudăţenie ca şi falsele afişe care anunţă, în numele PSD, un concert în Piaţa Unirii, astăzi la ora 17, cu trupe celebre, care adună, de obicei, mii de oameni. Social- democraţii au trimis un comunicat de presă prin care denunţă operaţiunea de manipulare – dezinformare. Timpul este prea scurt ca mesajul să ajungă la toţi cei care au văzut afişele. Când lumea vine la show şi nu găseşte nimic, nemulţumirea este evidentă. Şi cât mai e de aici până la un miting spontan împotriva nenorociţilor de mincinoşi comunişti ai  lui Iliescu? Fix un slogan.

EXCLUSIV Aici sunt banii dvs – Societatea Timişoara, sponsorizată de falimentara RATT pentru discuţii despre legea lustraţiei UPDATE Documentele doveditoare

2

Societatea Timişoara, care alături de alte asociaţii a transmis în 1 decembrie o scrisoare deschisă primarului Gheorghe Ciuhandu în care-şi arăta consternarea „de decizia pe care aţi luat-o în numele nostru într-un conflict politic, folosind Balconul, P-ţa Operei şi Proclamaţia de la Timişoara”, nu a fost la fel de nemulţimită când a beneficiat de sponsorizări pentru acţiunile sale din fondurile publice ale municipalităţii.

sediu societatea timisoara

 PRESSALERT.ro a intrat în posesia mai multor documente care dovedesc că fonduri provenite de la falimentara Regie Autonomă de Transport Timişoara, aflată sub controlul primarului Timişoarei, au plecat spre Societatea Timişoara. În timp ce reprezentanţii RATT se plângeau că nu mai sunt bani pentru investiţii şi anunţau mărirea preţului biletelor, iar primarul Gheorghe Ciuhandu cerea mărirea bugetului regiei, conducerea aproba sponsorizări pe bandă rulantă.

În februarie 2007, în urma unei solicitări semnate de preşedintele Societăţii  Timişoara, Florian Mihalcea, a fost încheiat contractul de sponsorizare înregistrat la RATT cu numărul 2296 prin care „gaura neagră” a bugetului local a sponsorizat cu 3.000 de lei o acţiune a asociaţiei. La obiectul contractului stă scris „sponsorizarea programului Legea lustraţiei , „România – stat membru UE. Cine se teme de lustraţie? – premiile Societăţii Timişoara”. Societatea Timişoara se angaja în schimb „să mediatizeze sponsorul, pe parcursul manifestării”. De asemenea, în martie 2008, asociaţia a beneficiat de o sponsorizare de 1.000 de lei.

ratt societatea timisoara

ratt societatea timisoara 1

Preşedintele Societăţii Timişoara, Florian Mihalcea, contactat de PRESSALERT.ro. a declarat telefonic că ” da, am primit sponsorizări de la RATT. Am cerut de fiecare dată peste tot bani pentru acţiunile noastre. Habar nu am care este situaţia financiară de la RATT. Nu ne ducem să cerem balanţa societăţilor, când mergem după sponsorizări, să vedem dacă sunt pe plus sau pe minus. Nu ştiu ce probleme sunt la RATT cu banii. Am citit prin presă doar că e un scandal cu instalarea directorului Au fost câteva sute de lei. Nu ţin minte să mai fi primit sposorizări de la alte societăţi ale primăriei”. Întrebat cum a respectat obligaţia de a face reclamă sponsorului RATT, Mihalcea a precizat că „noi am am făcut publici sponsori. Că nu-ţi aduci aminte să fi văzut vreun afiş cu RATT la acţiunile noastre sau că am spus de ei, este altă poveste”. Primarul Gheorghe Ciuhandu nu a putut fi contactat pentru a-şi spune punctul de vedere faţă de această situaţie.

Florian Mihalcea nu vede nici o problemă nici în faptul că în sediul Societăţii Timişoara funcţionează cabinetul europarlamentarului PD-L, Monica Macovei deoarece „nu suntem o asociaţie apolitică, ci nepartinică. Monica Macovei este membra a societăţii şi nu mă interesează că a intrat într-un partid. Liberalul Cristian Buşoi, care e şi el membru, putea să solicite spaţiu aici şi nu era nici o problemă. Când regretatul George Şerban şi-a făcut cabinet de deputat PNŢCD în sediul Societăţii Timişoara nu a spus nimeni nimic”.

EXCLUSIV Dovada implicării PD-L în scandalul din Piaţa Operei UPDATE

40

PD-L a încercat o diversiune în Piaţa Operei din Timişoara, după modelul folosit de regimul comunist în urmă cu 20 de ani, pentru a deturna atenţia de la semnarea „Pactului pentru Timişoara”. Printre susţinătorii lui Mircea Geoană a apărut un grup extrem de agresiv verbal, care a încercat să provoace scandal. Unul dintre provocatori a fost surprins de echipa Realitatea TV Timişoara în timp ce răcnea din toţi plămânii „Jos Iliescu!, Jos PSD! Jos comuniştii”.

sustinator pdl rtv 1

În urmă cu trei zile, acelaşi individ a venit cu fular portocaliu la gât alături de alţi pedelişti în Piaţa Mărăşti pentru a păzi mesh-ul cu mesaj manipulator  prin care primarul Timişoarei l-ar fi susţinut pe Traian Băsescu.  Acesta bărbat a stat atunci mai multe ore alături de consilierul local PD-L Ovidiu Ciuhandu pentru a păzi mesh-ul, care urma să fie dat jos de reprezentanţii Primăriei

 

 

pdl sustinator 1

pdl sustinatorrrr

sustinator pedelist 33

Preşedintele PD-L Timiş, Constantin Ostaficiuc, a negat, într-o declaraţie pentru PRESSALERT.ro., orice implicare a partidului în protestele din Piaţa Operei „Nici un portocaliu nu este pe străzi. PD-L nu şi-a trimis nici un om. I-am retras chiar şi pe cei de la corturi ca să nu avem probleme”. Când a fost întrebat cum se explică apariţia membrilor PD-L în piaţă, Ostaficiuc a susţinut că nu ştie nimic.

UPDATE După ce dezvăluirile PRESSALERT.ro au fost preluate şi de Realitatea TV, Constantin Ostaficiuc a schimbat placa, susţinând că „poate au fost câţiva colegi pe acolo, prin piaţă”. Pe păzitorul de mesh şi strigător în Piaţa Operei l-am găsit şi îmbracat în echipament complet.

sustinator pedelist 2

A început numărătoarea inversă

2

Mai puţin de o săptămână mai este până când vom afla direcţia României pentru următorii cinci ani. Sunt toate semnele că lupta va fi una extrem de încrâncenată. Pe măsura mizei. Cine va fi pe locul doi, nu va pierde numai fotoliul de la Cotroceni. În cazul în care Mircea Geoană va lua pentru a doua oară bătaie de la Traian Băsescu funcţia de preşedinte al PSD este ca şi pierdută. Un Geoană învins va fi ţinta perfectă pentru diversele grupuri din interiorul partidului, care aşteaptă doar momentul favorabil pentru a prelua frâiele.

dictator timisoara bbbb 

Nici lui Traian Băsescu nu-i va fi simplu în postura de pierzător. Mai ales în faţa propriilor suporteri, obişnuiţi să mizeze pe el ca veşnic învingător. Semnalele că în interiorul PD-L există nemulţumiri faţa de grupul său de fideli în frunte cu ELena Udrea se vor transforma atunci în certitudini. Oricând o întoarcere a armelor împotriva liderului, aşa cum s-a întâmplat în cazul lui Ion Iliescu, este posibilă şi în PD-L.

În timp ce agresivitatea portocaliilor este tot mai crescută, în tabăra cealaltă se simte deja mirosul aroganţei, specific celor ajunşi la putere.

Bioţeapa românească

3

Să fii bio e cool. Cum tot trec pe lângă magazinul bio din mol, am zis să mă documentez. Prima oprire – vitrina cu sandviciuri. Întreb ca un cumpărător serios „Pâinea e bio?”. „Pâine albă, normală” îmi răspunde sec vânzătoarea cu echipament branduit. Aha – deci mănânc e-uri, chimicale de umflat aluatul. Nu mai întreb de şuncă. Seamănă exact cu aia din hipermarketu’ de peste drum. Preţul sigur e cu steroizi – îl bate pe ăla din benzinării. La o masă, două doamne muşcă din sandviciuri cu ochii dilataţi. Se vede pe faţa lor fericirea că-s bio.

 Pe câteva rafturi stau înşirate iaurturi şi semipreparate, majoritatea aduse din UE, care au scris mare pe ele Bio, Eco şi altele din astea. Când ajung la raftul cu legume, fug repede până afară. Să mă asigur că am intrat la bioşop. Câţiva ardei, parcă-s copiaţi, îmi arată că şi natura poate scoate produse identice în serie. Oare? Fructele de kiwi bio diferă doar la preţ de suratele lor – 14,99 lei kilogramul. Câteva mere româneşti cu urme de lovituri salvează aparenţele.

 Adevărata lovitură e la carnea bio. Un kil de pui grill, bio după eticheta de preţ, costă fix 51,89 lei.  Carnea vineţie de cât a stat în congelator e vidată-n folie. Pofta de bio mi se taie definitiv când dau cu ochii de pulpa de curcan – 151,39 lei kilu. Cam 25% din salariul minim pe economie, după un calcul simplu. E atât de preţioasă încât nu găsesc decât o etichetă cu preţul. Nimic despre provenienţă sau termen de garanţie. Pe viaţă, probabil. Că doar e bio. Plec ameţit din bioşop. Ameţeala e ceva natural. Deci îs bio.

Cum a schimbat Băsescu istoria – anticomuniştii ţărănişti susţinătorii pesedistului Geoană

3

Cine şi-ar fi închipuit în 1990, în 1996 sau chiar în 2004 că se va ajunge ca ţărăniştii, talibanii anticomunismului din România, să-şi pună mesh cu candidatul PSD şi să-i facă pe faţă campanie? Nimeni. Nici măcar cei mai fantezişti analişti politici. Şi totuşi acest lucru s-a întâmplat, în week-end, chiar la Timişoara. Pe sediul PNŢCD, chiar vizavi de locul unde este scris textul Proclamaţiei de la Timişoara, a fost ridicat un mesh în care social-democratul Mircea Geoană cu primarul ţărănist Gheoghe Ciuhandu şi şeful liberalilor Crin Antonescu anunţă „Învingem împreună”.

geoana sediu pntcd 1

Incredibila asociere nu este rezultatul muncii combinatorului Hrebenciuc sau al mogulilor, ci a stilului lui Traian Băsescu.  Scandalurile provocate cu voluptate şi ţepele date tuturor în cei cinci ani de mandat au reuşit să-i coalizeze pe cei care din punct de vedere al credinţelor lor politice, atâtea cât pot să existe în România, sunt extrem de diferiţi. Şi a mai reuşit ceva Traian Băsescu – să neutralizeze anatema comunistă pusă pe PSD, cel puţin în Timişoara. Prin asocierea cu anticomuniştii consacraţi, social- democraţii au dat o lovitură de imagine istorică. Mai importantă decât voturile adunate de Mircea Geoană în 6 decembrie.

geoana sediu pntcd

Stresaţi că Boc nu va putea inaugura centura Timişoarei, asfaltatorii portocalii lucrează şi noaptea ca-n timpul lui Ceauşescu

5

Constructorii, care lucrează la centura Timişoarei, sunt disperaţi că nu vor termina lucrările până la 1 decembrie, termenul anunţat de Emil Boc pentru deschiderea oficială. Pentru că promisiunea electorală trebuie îndeplinită s-a trecut la măsuri extreme – se lucrează inclusiv noaptea. Vineri seara, deşi era trecut de ora 23, muncitorii asfaltau de zor la intersecţia centurii cu drumul spre Aeroportul Internaţional „Traian Vuia”.

centura 5

Muncitorii care lucrau la sensul giratoriu ştiau care este obiectivul „trebuie să terminăm până de 1 decembrie că vine Boc să inaugureze”. Singura problemă a asfaltatorilor portocalii – vremea „care, dacă se strică, ne-a bătut Dumnezeu”. Oricum, după inaugurare, muncitorii ştiu că mai au de lucru pentru a finaliza cu adevărat lucrările.

centura 2

centura 4

De asemenea, pe DN6, muncitorii de la Confort lucrau de zor la finalizarea şoselei Timişoara – Lugoj, începută acum mai bine de opt ani.

centura 1

Inaugurarea este aidoma celor din timpul lui Ceauşescu deoarece lucrările vor fi finalizate cu adevărat de abia în 2010, după cum au recunoscut reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara, condusă de veşnicul Ioan Maliţa.

PD-L a reinstalat mesh-ul „otrăvit” cu primarul Ciuhandu-susţinătorul lui Băsescu. UPDATE 2 BEJ dispune pentru a doua oară îndepărtarea reclamelor mincinoase

2

Democrat liberalii au reinstalat, în Piaţa Mărăşti din Timişoara, mesh-ul care anunţă că „Ciuhandu şi Ostaficiuc îl susţin pe Traian Băsescu”.

mash basescu ciuhandu

Scandalul a început acum două zile când susţinătorii lui Băsescu au amplasat imensul afiş, la scurt timp primarul Timişoarei, Gheorge Ciuhandu, anunţând că este o minciună deoarece în turul doi îl va susţine pe Mircea Geoană şi că va depune o plângere penală împotriva liderului PD-L Timiş, Constantin Ostaficiuc. Mesh-ul a fost dat jos de reprezentanţii primăriei după ce Biroul Electoral Judeţean Timiş l-a declarat ilegal. Decizia a fost atacată de PD-L la BEC, susţinându-se că susţinătorul lui Băsescu ar fi Ovidiu Ciuhandu, consilier local „portocaliu”.

Astăzi, susţinătorii lui Băsescu au reinstalat mesh-ul cu mesaj manipulator pe aceiaşi locaţie. Când reprezentanţii Primăriei Timişoara au venit ca să-l îndepărteze s-au trezit nas în nas cu câteva duzini de membrii PD-L. Înarmaţi cu fulare şi eşarfe portocalii, apărătorii mesh-ului s-au masat lângă peretele unde a fost ancorată pânza. Printre aceştia s-a aflat şi consilierul local Ovidiu Ciuhandu care a făcut şi pe reporterul pentru o televiziune locală ca să explice că este vorba de numele său. 

mash basescu ciuhandu 1

 

Maşinile RATT s-au retras din zonă fără a mai da jos mesh-ul, dar reprezentanţii municipalităţii susţin că acesta va fi „neutralizat”. Şi în alte zone ale Timişoarei au apărut mesh-uri cu acelaşi mesaj manipulator, PD-L anunţând că va umple oraşul de pe malurile Begăi cu copii ale celui din Mărăşti.

sustinator basescu mascat

UPDATE 1 În noaptea de vineri spre sâmbătă, mash-urile „otrăvite” au dispărut de pe locaţiile unde au fost amplasate cu mai puţin de 24 de ore înainte, fiind date jos de angajaţii RATT.

UPDATE 2 La plângerea primarului Gheorrghe Ciuhandu, Biroul Electoral Judeţean Timiş a dispus îndepărtarea tuturor mash-urilor „otrăvite” pe motiv că produc confuzie în rândul electoratului. PD-L a anunţat că va face ataca decizia BEJ şi de asemenea a făcut plângeri penale împotriva celor care încă de vineri noaptea au îndepărtat mash-urile.

Băsescu trimis la balamuc chiar de membrii PD-L. Încă înainte de imaginile în care loveşte un copil

2

„Jebel pentru Băsescu” a stat scris pe una din pancartele agitate la mitingul portocaliu de la Timişoara. Pentru cine nu ştie, în vestul ţării, localităţile Jebel sau Gătaia sunt echivalente cu balamucul, din cauza celor două secţii de psihiatrie. După ce Băsescu loveşte un copil fără nici un  fel de jenă şi cere timp să se gândească la explicaţia pentru gestul incalificabil, trebuie să fiu de acord cu pedeliştii. Traian Băsescu la balamuc. Şi pentru siguranţa naţiei – la izolator. 

base jebel pressalert

Scaner şi imprimantă de aproape 20.000 de euro bucata, videoproiector de peste 4.000 de euro – cumpărături de criză la Consiliul Judeţean Timiş

5

Consiliul Judeţean Timiş se pregăteşte să facă achiziţii de lux, deşi oficialii instituţiei se plâng de lipsa fondurilor. Într-un referat de necesitate, semnat de arhitectul şef Liana Buşilă, se cere acordul pentru achiziţionarea mai multor bunuri necesare direcţiei de urbanism. „Eram în situaţia în care, dacă aveam nevoie de o planşă A0 trebuia să mergem la Iprotim ca să o printăm. Această direcţie este singura care aduce venituri consiliului judeţean şi este normal să cerem dotarea acesteia cu tot ce este necesar pentru a funcţiona corespunzător”, a explicat şeful comisiei de urbanism din CJT, pesedistul Marcel Mihoc.

imprimanta

 De departe, vedetele cumpărăturilor sunt un scaner A0 care are un ” preţ aproximativ de 84.000 lei(19.622 euro)” şi o imprimantă A0 care este evaluată la acelaşi preţ cu scaner-ul. Arhitecţii judeţului au solicitat şi un videoproiector de lux evaluat la 4439 euro, dar şi un Peugeot 206 al cărui preţ aproximativ este de …. 15522 euro.

Bugetele solicitate, aprobate deja de consilierii din comisia de specialitate, ridică mari semne de întrebare. Fără a negocia nici o secundă, solicitând informaţii la telefon dealer-ului Peugeot din Timişoara despre un 206,  am primit o ofertă de 12.000 de euro, TVA inclus. Ni s-a explicat că suma este valoarea maximă, în condiţiile în care Peugeot-ul 206 are toate accesoriile suplimentare posibile incluse în acest preţ.  De asemenea, pe piaţă există scaner A0 la preţuri sub jumătate din valoarea solicitată de angajaţii consiliului judeţean.  Deşi comisia a aprobat achiziţionarea unui Peugeot la un preţ supraevaluat, la care s-ar putea achiziţiona două Logan-uri, Marcel Mihoc a susţinut că „în plen s-ar putea schimba lucrurile. Se lucrează la planul judeţean de amenajare a teritoriului şi pentru a ajunge în zonele greu accesibile este nevoie de o maşină de teren. Se vor trece caracteristicile tehnice, nu marca”.

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, democratul Constantin Ostaficiuc a  încercat să minimalizeze  propunerile aberante, susţinând că „nu este vorba decât de o solicitare a direcţiei aprobată în comisia de urbanism pentru bugetul de investiţii pe 2010. Nu se cumpără nimic acum. Am trimis lista la cei de la investiţii pentru analiză. Totul se va face prin licitaţii”.

Am trecut pragul 1.000. Mulţumim

4

PRESSALERT.ro a trecut de 1000 de vizitatori „absolut unici”, conform ultimelor statistici de la Google Analytics. În urmă cu trei săptămâni am  început acest proiect. Ca la orice moment festiv, aş vrea să mulţumesc. Prietenilor mei care m-au încurajat să intru în această bătălie virtuală. Celor care au promovat site-ul, cu un mulţam special Ciutacului. Utilizatorilor de Facebook şi tuturor celor care au accesat site-ul. Colegilor de presă, celor de la Ministerul Afacerilor Externe,  Ministerul Justiţiei sau de la la Interne . Celor care folosesc reţelele UPC, RCS-RDS, STS, Spacenet, Special Telecommunications Service. Celor din Timişoara, Bucureşti, Londra, Arad, Iaşi, Los Angeles, Târgu Jiu, Viena, Fellbach, Sibiu, Debrecen, Washington sau alte colţuri ale lumii. 

După ce am lansat rubrica de sâmbătă „România de mol”, de săptămâna aceasta în fiecare vineri vezi putea citi trăirile unei fete – „Fata din ziua a cincea”. Cine este? Aflaţi vineri pe la amiază.

Pentru că am trecut de pragul o mie, am pregătit şi un cadou – stickere sau acţibilduri pe româneşte. Bune de lipit pe maşini sau în orice alt loc. Aşa că dacă vreţi unul, daţi un semn de viaţă. Avem galbene, roşii şi verzi.

triunghi galben

Ultima minciună portocalie – Ciuhandu ar fi susţinătorul lui Băsescu – UPDATE

2

Disperarea portocalie pare să atingă cote inimaginabile în urmă cu câteva zile. În Piaţa Mărăşti din Timişoara a fost instalat un mesh prin care „garantat PD-L” se anunţă  „Ciuhandu şi Ostaficiuc îl susţin pe Traian Băsescu”.

panou mincinos ciuhandu

O minciună ordinară, în condiţiile în care primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu l-a susţinut public, în toate formele posibile, pe candidatul liberal Crin Antonescu. Pentru turul doi, Ciuhandu şi-a anunţat opţiunea pentru Mircea Geoană, contracandidatul lui Traian Băsescu. De altfel, Ciuhandu a ieşit public şi a anunţat că va face plângere penală împotriva PD-L şi a lui Constantin Ostaficiuc, şeful democrat-liberalilor timişeni şi al consiliului judeţean. Măgăria a fost sancţionată şi de Biroul Electoral Judeţean care a decis îndepărtarea mesh-ului mincinos.

UPDATE Democrat liberalii au venit cu explicaţia pentru mesh-ul mincinos – cică Ciuhandu nu ar fi primarul Gheorghe Ciuhandu, ci Ovidiu Ciuhandu, şeful grupului PD-L din consiliul local. Trecând peste faptul că Ovidiu Ciuhandu este un vaşnic anonim pentru majoritatea timişorenilor, mă întreb de ce oneştii pedelişti n-au trecut numele întreg al susţinătorilor lui Traian Băsescu. Ca să dovedească faptul că sunt tari şi nu încearcă să mai fure nişte voturi prin confuzia creată.