Florin Chilian este singurul cântăreţ care se războieşte în Justiţie cu Ministerul Culturii. După ce melodia „Zece” a fost folosită într-o campanie a ministerului fără acordul său, Chilian a cerut despăgubiri în valoare de un milion de euro pentru încălcarea drepturilor de autor.
– Tot în război cu Ministerul Culturii?
– Am câştigat procesul la Înalta Curte de Casaţie şi Justi’ie, care a respins recursul Ministerului Culturii ca neîntemeiat şi a retrimis dosarul pentru stabilirea despăgubirilor. Nu se mai pune în discuţie dacă a furat sau nu Guvernul României. A furat. Pe fond, iniţial, am pierdut pentru că spunea doamna judecător în motivare că nu am compus niciodată piesa „Zece” şi că nu există. Am făcut apel, am câştigat şi mi-au dat despăgubiri dintr-un milion de euro, cât am cerut, 10.000. Acum, s-a retrimis la judecată despăgubirile acelea de 10.000 de euro, Înalta Curte considerând că este prea puţin. Mai ales că eu le-am făcut o surpriză şi le-am dus două contracte din Ministerul Culturii pe drepturi de autor – unul în valoare de un milion de euro şi unul de cinci milioane de euro. Doi artişti români care au încasat banii aceştia. Problema cu ansamblul plătit cu cinci milioane este că nu există, dar banii s-au dat.
– Şi dacă nu vei primi milionul de euro?
– Am cerut un milion de euro pentru că există legea răspunderii ministeriale. Aici e meciul. De aia trebuia acoperit cu un alt scandal pentru că, oricât mi-ar da, eu nu mă opresc aici. Mă duc la CEDO, unde pe drepturi de autor, aia sunt cam ciudaţi. Când o să vin în ţară cu decizia, o să fac, aşa cum este normal, o cerere. În baza legislaţiei, nu o să-mi doresc să iau banii ăştia din buget. Eu vreau să-i iau de la ăia care au greşit, de la ăia care au refuzat cu obstinaţie să pună lucrurile la punct. Poţi să faci asta. Există legea răspunderii ministeriale pe care acum vor să o modifice şi pe asta. Omului care a greşit i se ia şi veioza şi maşina şi bigudiurile şi tot pe încă 15 generaţii.
– Deocamdată doar Chilian spune că Ministerul Culturii a furat. Nu există nici o anchetă penală care să confirme…
– Într-un stat de drept, la o sentinţă de genul ăsta, automat, în secunda doi, procurorul de şedinţă trebuia să se sesizeze şi să înceapă urmărirea penală împotriva celor din Guvernului României. Ai auzit de aşa ceva? Sentinţa a spus – Guvernul m-a furat. Punct. Aici este o problemă de stat de drept a României. Pentru că Guvernul, Executivul statului naţional, unitar român a furat. Şi asta a fost recunoscut de o instituţie a Justiţiei din România. Mă ocup eu de asta că DNA-ul este pe la televizor cu şedinte din astea filmate. Mă ocup eu să le fac. Le-am mai dus o grămadă de dosare de furturi din cultura română şi nici măcar nu au desfăcut plicurile şi n-au răsfoit filele. Atâta de prost nu sunt nici eu să nu pun un semn acolo. Există la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie două dosare cu fostul ministrul al Culturii, Iorgulescu. Este inclusiv un autodenunţ al unui înalt funcţionar public în care spune că a fost forţat să semneze pentru recepţia unor lucrări de sute de miliarde de lei care, însă, nu există. Şi procurorii DNA au dat neînceperea urmăririi penale în dosar.
– Cum se face că nu s-a auzit de această sentinţă, în schimb toată lumea vorbeşte despre scandalul de la Cluj şi acuzaţiile de maltratare a Anei Maria Georgescu ?
– Nu este întâmplător ce a fost la Cluj. A apărut a doua zi după sentinţă. Trebuia să apară ceva ca să se muşamalizeze o chestie de genul ăsta – Guvernul fură şi Curtea Supremă din România spune că e aşa. Trebuia acoperită ştirea asta care a provocat panică. Au apărut şi probele despre „bătaie” – asistentul de pe Ambulanţă a declarat că Ana Maria avea o vânătaie de un centimetru jumate de cum s-a lovit de tetieră. Sentinţa cu suspendare e o ameninţare. Dacă mai primesc o condamnare în alt dosar de calomnie, că tot e plângerea lui Iorgulescu împotriva mea, automat se activează pedeapsa şi mă duc la pârnaie. Le-am spus. Mă duc în puşcărie, mă odihnesc puţin – trei mese pe zi, linişte. În dosarul de la Cluj e dimensiunea ameninţării- ia mai mucles că altfel… Ai mai văzut vreun coleg care să latre la ăştia? Dau cu bidinelele pe spate la potenţaţii. Dosarul ăsta pornit de la plângerea de calomnie, a început imediat după ce am cântat la mitingul dedicat Monicăi Iacob Ridzi din faţa ministerului. A doua zi m-am trezit cu inspectorul de poliţie la uşă. A venit cu citaţia. La presiune, la intimidare. Am rămas profund speriat, intimidat. Pe lângă sunt atât de proşti, că nu ştiu să fure, nici măcar pe partea cu legea nu se pricep slugile lor. M-au încadrat, din câte am înţeles, la un articol care e trafic de persoane, nu calomnie.
– Abandonezi muzica pentru o carieră în Drept?
– Nu. Sunt prea bun. Îmi place prea mult muzica. Dacă eu cred în ceva, atunci mă duc cu dreptatea mea până la capăt. Chiar dacă intru în puşcărie, nu mă opresc. Până una altă, mă bucur să scot următor album „Autistul. Nu-l mai goniţi pe Brâncuşi”. Este un album dedicat preşedinţiei, parlamentului, guvernului, clasei politice, curvelor în general. Şi se pregăteşte şi Academia română. A fost o audiţie în avampremieră, dar lansare va fi în curând. O să urmeze şi un alt album. Versurile sunt scrise deja şi melodiile.